Fără categorie
Florin Tataru, portret de parlamentar incolor, inodor si insipid
Publicat cu
12 ani in urmape
”Daca Dumnezeu ar dori ca noi sa votam , atunci el ne-ar da niste candidati care sa merite asta.”Jay Leno
Daca-l vezi mergand pe strada cu siguranta vei spune ca are o alura de intelectual. Usor ascetic, usor adus de spate, grizonat si afisand un look de aristocrat britanic scapatat, deputatul Florin Tataru constituie o aparitie inedita in zoopolitikonul local. Baimarean ca origine, crescut si educat intr-o familie de intelectuali, viitorul demnitar a fost mai intai elev al Liceului de Arta, institutie unde din pacate nu a deprins si arta oratoriei, absolvind ulterior cu succes Colegiul Gheorghe Sincai, creuzetul de formare al viitorului high life local.
Si intrucat prin anul 1986 era la moda sa te faci inginer, medic sau economist, dl Tataru a ales optiunea cea mai fezabila intuind ca tara va intra curand in colaps industrial, motiv pentru ca inginerii sa devina buticari, fara ca medicii urmau sa fie marginalizati si umiliti cu salarii de mizerie, in timp ce economistii vor avea oportunitatea de a participa la viitoarea spoliere economica a Romaniei. Student discret, cu mare trecere la colege datorita stilului usor efiminat, dl Tataru a absovit cu rezultate remarcabile Academia de Studii Economice, contribuind prea putin la perpetuarea legendei potrivit careia din respectiva institutie de invatamant superior va absolvi o economista virgina… doar cand va cadea globul de pe turnul cladirii.
Unde si ce a facut pe timpul stagiaturii nu este relevant, cert este ca la doi ani dupa evenimentele din 1989, tanarul economist apare ca director general la o firma privata, pozitie mentinuta ulterior pana in anul 2001, cand satul sa tot fie caporal-general, a acces pe filiera politica in functia de presedinte-director general al Casei de Asigurari de Sanatate Maramures.
Dl Florin Tataru si-a inceput cariera politica in 2007 la tineretul social democrat, optiune laudabila in conditiile in care la putere erau Conventia Democratica, motanul dnei Blandiana si Emil Constantinescu, decizie datorata probabil si faptului ca la acel moment, manualul politicianului de cariera nu cuprindea inca notiuni precum: oportunism, traseism si obedienta politica. Ca o dovada a faptului ca actualul deputat are o doza de bun simt si coate fragile, acesta nu a reusit niciodata sa depaseasca conditia de persoana de rangul doi sau trei in structurile de partid, de–a lungul celor 15 ani de cariera politica terna si lipsite de evenimente remarcabile, personajul fiind eternul abonat doar la o functie de… vicepresedinte.
Pana in anul de gratie 2011, cand actualul edil a decis sa schimbe fotoliul de deputat cu cel de primar, dl Tataru exista in peisajul baimarean doar ca un soldat disciplinat al partidului, om care fara sa cuvante aproape de loc, reprezenta mereu un vot pe care te puteai baza, alocat mereu celui mai puternic sau celui care vorbea mai tare si mai mult. A urmat o campanie electorala care a adus in Baia Mare pe el lider maximus Ponta si pe eternul hippiot adormit, moment in care Florin Tataru a dezamagit printr-un discurs lipsit de vlaga, incolor , inodor si insipid, asemenea unui bandaj aplicat preventiv la o presupusa entorsa de ligamente. Daca pana la realegerea formala din 2012 dl deputat nu reusise in totalitate sa se obisnuiasca cu noul job, fiind dimineti in care urca din greseala in microbusul catre Senat si nu catre Camera, activitatea in noul mandat este “remarcabila”, domnia sa reusind in patru luni sa ia de 3 ori cuvantul in plen, sa puna o intrebare si sa faca o interpelare.
Trecand peste eleganta laudabila a demnitarului care poarta costume si cravate asortate, prestatia acestuia este si va fi in nota obisnuita a personalitatii sale, un fel de aura mediocritas, parte disciplinata a angrenajului aliantei stat care scartaie tot mai frecvent in ultimul timp. Referitor la caracterul subiectului, noi nu credem in folclorul local potrivit caruia domnul deputat a fost un om violent, cum nu putem acepta nici ideea ca acesta ar fi dezbracat un barbat pentru a-i pune teava unei pusti intre fese, nici ca ar fi amenintat cu un cutit pe un exponent al mafiei alcoolului. Florin Tataru despre care vorbim este un personaj subtirel si sters, incapabil de a duce o viata paralela in care asemenea lui Machiavelli, acesta ar face si ar desface itele in Maramures.
Modest si lipsit de averi, domnul deputat nu are casa, conturi bancare, mosii sau paduri in posesie, fiind probabil chirias in proprietatile sotiei, singurul aspect remarcabil fiind disponibilitatea de a-si imprumuta prietenii cu bani, sume despre a caror provenienta se poate discuta daca luam in considerare ca din veniturile licite obtinute, demnitarul trebuie sa manance, sa se imbrace si evident sa plateasca chirie acasa. Pus in situatia sa aleg in oferta electorala recenta din decembrie 2012, am stat indelung pe ganduri in cabina de vot, pana cand un membru ingrijorat al comisiei, speriat sa nu fi facut un infarct sau AVC, m-a intrebat prin perdea daca sunt in regula. In acel moment, realizand ca am blocat o stampila, am inchis ochii si am pus apostila pe buletin fara sa vad pe ce nume exact.
Asadar, dl deputat este un personaj famelic, discret, lipsit de spectaculozitate, inexistent ca si orator, sublim cand tace, moment in care chiar pare charismatic, disciplinat si punctual, prototipul politicianului de tip yesman a carui formula definitorie este: da sefu, am inteles! Un asemenea specimen din fauna politica nu face bine, dar nici rau, acesta trecand prin viata asemenea unei valize prin gara, singura ambitie reala si remarcabila fiind aceea de a fi acolo… bagat in seama de oligarhii pentru care de fapt el nici nu conteaza. Inchei considerand ca fiind definitorie pentru persoana deputatului Florin Cristian Tataru, afirmatia lui Adlai E. Stevenson care mentiona ca: ”Cel mai greu lucru intr-o campanie electorala este sa castigi fara a dovedi ca nu meriti sa castigi.”
Stefan M.
CUPA ROMÂNIEI (turul I) – Misiune facilă pentru CS Minaur. Programul meciurilor (11-12 ianuarie)
Concurs Elisabeta Polihroniade. Gabriela Slivca, locul 3 la categoria fete Under 9
Tragedie pe strada Universității. Persoană găsită carbonizată în casă
Rock N Road Weekend 2025, anulat
Donald Trump vrea ca ţările NATO să-şi sporească bugetele pentru apărarea la 5% din PIB
Vezi ce efecte negative au antibioticele si paracetamolul
Destinatii de vacanta: Creta – Cele mai frumoase locuri de pe Insula lui Zeus
SPITALUL MUNICIPAL SIGHETU MARMAȚIEI – Programări online pentru consultații
Telefonul de 200 lei preferat de interlopi şi urât de poliţişti. Şi Cherecheș îl avea la el când a fugit
Apa structurata, apa energizata, apa vie: Invata acum pasii necesari ca sa te simti mai sanatos si mai energic in 30 de zile!
ÎNOT MASTERS – Băimăreanul Ioan Ștefan Gherghel, campion european la 100 m fluture
CM ÎNOT – David Popovici, nou record mondial de juniori la 200 m liber
SCHIMBĂRI ÎN EDUCAȚIE – Fără teze obligatorii și medii semestriale
VIDEO – Băimăreanul Lucas Tohătan (BC CSU Sibiu), decisiv în victoria cu „U” BT Cluj
R. STAUDER (prefect Maramureș) – „Împreună cu structurile MAI monitorizăm activitățile care implică siguranța cetățenilor veniți din țara vecină” (VIDEO)
Actualitate
- Fără categorie13 ani in urma
Vezi ce efecte negative au antibioticele si paracetamolul
- Uncategorized12 ani in urma
Destinatii de vacanta: Creta – Cele mai frumoase locuri de pe Insula lui Zeus
- SANATATE3 ani in urma
SPITALUL MUNICIPAL SIGHETU MARMAȚIEI – Programări online pentru consultații
- ACTUALITATE1 an in urma
Telefonul de 200 lei preferat de interlopi şi urât de poliţişti. Şi Cherecheș îl avea la el când a fugit
- Fără categorie14 ani in urma
Apa structurata, apa energizata, apa vie: Invata acum pasii necesari ca sa te simti mai sanatos si mai energic in 30 de zile!
- SPORT2 ani in urma
ÎNOT MASTERS – Băimăreanul Ioan Ștefan Gherghel, campion european la 100 m fluture
- ACTUALITATE3 ani in urma
SCHIMBĂRI ÎN EDUCAȚIE – Fără teze obligatorii și medii semestriale
- SPORT3 ani in urma
CM ÎNOT – David Popovici, nou record mondial de juniori la 200 m liber