Connect with us
Descarcă aplicația

SPORT

FORMULA 1 – Max Verstappen a câştigat prima ediţie a Miami Grand Prix

Published

on

Olandezul Max Verstappen (Red Bull) a câştigat, duminică, prima ediţie a Miami Grand Prix, a cincea etapă a Campionatului Mondial de Formula 1, el fiind urmat de piloţii Ferrari, Charles Leclerc (Monaco) şi Carlos Sainz jr (Spania).

Pe locul al patrulea s-a clasat mexicanul Sergio Perez (Red Bull), iar pe locul al cincilea a trecut linia de sosire britanicul George Russell, înaintea colegului său de la Mercedes, Lewis Hamilton, clasat al şaselea.

Pe locurile 7-10 s-au situat în ordine finlandezul Valtteri Bottas de la Alfa Romeo, francezul Esteban Ocon, spaniolul Fernando Alonso, ambii Alpine, şi thailandezul Alexander Albon (Williams).

Punctul pentru cel mai rapid tur l-a câştigat Verstappen.

Cursa de la Miami a fost disputată la începutul şi la finalul ei. Leclerc a plecat din pole position şi şi-a păstrat poziţia după primul tur. Însă coechipierul său, Carlos Sainz, al doilea pe grilă, a fost întrecut în primele viraje de Max Verstappen, al treilea la start.

Olandezul s-a ţinut aproape de lider şi după nouă tururi a atacat decisiv şi l-a depăşit pe rivalul de la Ferrari.

Primii cinci piloţi (Sergio Perez, locul 4, şi finlandezul Valtteri Bottas) şi-au păstrat poziţiile până în turul 41/57, când un accident între britanicul Lando Norris (McLaren) şi francezul Pierre Gasly (Alpha Tauri) a dus la neutralizarea cursei cu Safety Car.

Piloţii au reluat întrecerea în turul 47 şi, trei tururi mai târziu, Bottas a greşit şi a fost întrecut de piloţii Mercedes, Russel şi Hamilton.

Lupta s-a încins şi la vârf, Leclerc atacându-l pe Verstappen, iar Perez pe Sainz, dar nu s-a mai mai schimbat nimic până la final între cei din Top 4.

Astfel, Max Verstappen a obţinut a treia victorie în 2022, a doua consecutivă şi a XXIII-a din carieră.

Cu 85 de puncte acumulate în clasamentul piloţilor, olandezul a mai redus din diferenţa de puncte faţă de liderul Leclerc (104 puncte). Urmează în ierarhie Perez, cu 66 de puncte, Russell, cu 59, Sainz, cu 53 şi Hamilton, cu 36.

La constructori, Ferrari conduce cu 157 de puncte, fiind urmată de Red Bull, cu 151 de puncte şi Mercedes, 95 de puncte.

Următoarea etapă, Marele Premiu al Spaniei, va avea loc la 22 mai, pe Circuit de Catalunya.

Actualitate

YHP Logo