Connect with us
Descarcă aplicația

SPORT

FOTBAL – Suporterii echipei CS Minaur pregătesc un protest public

Publicat cu

pe

Retrogradarea în Liga 3 a echipei CS Minaur, după un singur sezon în Liga 2, a creat o mare dezamăgire în rândul suporterilor băimăreni. Cum, se pare că, nimeni nu va plăti pentru acest eșec lamentabil și, cel puțin deocamdată, nu există o strategie pentru viitor la club, fanii pregătesc un protest în fața stadionului, așa cum a anunțat Nicu Ardusătan, liderul galeriei Commando Bulldogs.

Toți suporterii băimăreni care își doresc în continuare fotbal în Baia Mare, dar s-au săturat de săturat de minciunile și incompetența actualei conduceri, sunt invitați să participe la un protest în fața stadionului la o dată care va fi anunțată ulterior. Doar uniți și împreună putem schimba ceva!, este mesajul transmis de suporterii băimăreni.

Invitația de a participa la protest a fost lansată sub forma unui afiș pe care sunt postat siglele cluburilor care au reprezentat cu cinste fotbalul băimărean de-a lungul timpului, dar și două poze cu Pinocchio de două citate din discursurile lui Vasile Miriuță: „Sunt primul care plec dacă retrogradăm” și „Îmi rup carnetul de antrenor dacă retrogradăm”.

foto Facebook CS Minaur fotbal

 

Actualitate

YHP Logo