Formată în Irlanda, furtuna a trecut vineri peste o parte a Regatului Unit, apoi nordul Franţei, Benelux, înainte de a-şi continua drumul spre Danemarca şi Germania, unde o mare parte din nordul ţării a fost plasată în alertă roşie până sâmbătă dimineaţa.
„Există risc de rafale de furtună violentă (nivel 3 din 4). Rafală maximă: 100-115 km/h”, au avertizat serviciile meteorologice germane, conform news.ro.
„Vă rugăm să staţi departe de clădiri, copaci, schele şi linii de înaltă tensiune. Dacă este posibil, evitaţi să fiţi în aer liber”, au afirmat serviciile meteorologice.
Sute de zboruri, trenuri şi feriboturi au fost anulate în nord-vestul Europei, deoarece rafalele extreme ale furtunrii Eunice au trecut la mai puţin de 48 de ore după furtuna Dudley (cel puţin şase morţi în Polonia şi Germania).
În această etapă, nouă decese au fost înregistrate din cauza furtunrii Eunice.
Ultimul deces semnalat dimineaţa devreme de poliţia din Germania: un şofer a fost ucis în urma căderii unui copac pe vehiculul său în Altenberge, în Renania de Nord-Westfalia, nu departe de oraşul Munster.
În Ţările de Jos, patru persoane au fost ucise, potrivit serviciilor de urgenţă olandeze, din cauza căderii copacilor sau în accidente. La Haga, zeci de case au fost evacuate de teama prăbuşirii clopotniţei unei biserici.
Un bărbat în vârstă de 60 de ani a murit în sud-estul Irlandei, a spus poliţia.
La Londra, o femeie în vârstă de 30 de ani a murit, după ce un copac a căzut peste maşina în care era pasageră, iar un bărbat în vârstă de 50 de ani a fost ucis în apropiere de Liverpool (nord-vestul Angliei), după ce crengi şi copaci au lovit parbrizul maşinii în care se deplasa.
În Belgia, un canadian în vârstă de 79 de ani care locuia pe o barcă în portul de agrement din Ypres (vest) a murit după ce a căzut în apă în timp ce încerca să recupereze obiecte care zburaseră.
În Anglia, pe Insula Wight a fost înregistrată o rafală de 196 km/h, în timp ce altele au fost măsurate la peste 110 km/h, inclusiv pe aeroportul londonez Heathrow.
În nordul Franţei, şase persoane au fost grav rănite – şi încă şaptesprezece uşor – în accidente rutiere legate de vânt, căzături sau din cauza căderii de materiale.
Rafalele puternice de vânt cuplate cu mareele înalte ridică temeri de inundaţii, mai ales că pentru sâmbătă sunt aşteptate ploi abundente.
Traficul de feriboturi transcanal a fost oprit, sute de zboruri au fost anulate vineri — peste 400 pe aeroporturile din Marea Britanie, potrivit companiei de specialitate Cirium, iar KLM a anulat peste 200 de pe aeroportul Schiphol din Amsterdam — transportul rutier şi feroviar au fost de asemenea afectate în mai multe ţări.
În Irlanda peste 80.000 de locuinţe au fost private de electricitate, vineri, la prânz, potrivit reţelei locale ESB.
Foto BBC