ACTUALITATE
Greșelile pe care le faceți atunci când cumpărați fructe sau legume
Publicat cu
7 luni in urmape
De
Hojda DragosPoate maramureșenii nu ar mai trebui să treacă cu vederea defectele pe care le văd la legumele sau fructele pe care le cumpără din supermarketuri sau micile magazine de cartier. Protecția Consumatorului Maramureș vine cu o serie de sfaturi legate de achiziția fructelor sau legumelor de care ar trebui să țineți cont.
„În urma rezultatelor recentei tematici de control, desfășurate de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), pentru verificarea modului în care este respectată legislația în domeniu, la comercializarea de legume și fructe proaspete, instituția noastră a elaborat o serie de atenționări necesare consumatorilor atunci când achiziționează astfel de produse.
Revenim cu recomandările noastre, cu privire la diverse elemente extrem de importante, menite să vă ajute să cumpărați legumele și fructele pe care vi le doriți, cu atât mai mult, cu cât apropierea sezonului cald va duce la o abundență a unor astfel de produse, atât de necesare unei hrane sănătoase. De la etichetare și până la observarea directă, atenția dumneavoastră vă poate ajuta să faceți cele mai bune alegeri și să achiziționați vegetalele cele mai proaspete și rentabile”, spune Sebastian Hotca, președintele ANPC.
Așadar trebuie să achiziționați produsele numai din locuri special amenajate, dotate și autorizate, solicitați și păstrați bonul de casă, acolo unde este cazul, pentru a putea proba în cazul în care, în mod justificat, aceștia doresc să reclame calitatea produsului, verificați, prin apreciere directă, proprietățile organoleptice ale produselor, a semnelor organoleptice de alterare, modificări ale aspectului (ex. aspect de mâzguit, prezența mucilagiilor, a mucegaiului etc), ale culorii (culoare modificată, pete), ale consistenței sau integrității suprafeței (prezența loviturilor).
„Atenție și la preț! Vă sfătuim să verificați concordanța dintre prețurile afișate la raft și cele marcate pe bonurile de cas, citiți cu atenție eticheta de prezentare, atât la produsele comercializate în vrac, precum și la cele ambalate. Eticheta trebuie să conțină denumirea produsului, țara de proveniență a acestuia, respectiv avertizări cu privire la existența unor substanțe cu care legumele sau fructele au fost tratate, inclusiv a fungicidelor (de tipul Imazalil sau Thiabendazol, cu care poate fi tratată coaja citricelor. În acest caz, coaja NU este destinată consumului uman, iar după decojire, mâinile trebuie bine spălate)
Produsele preambalate, care prezintă ambalajele deteriorate și pentru care există suspiciunea deteriorării conținutului sau a modificării cantității nete de produs, față de cel înscris pe etichetă, nu trebuie achiziționate, acordați atenție deosebită mijloacelor de măsurare (ex. cântare) ale căror indicații trebuie să fie vizibile. Acestea trebuie să fie verificate metrologic, verificați, la cântarul pieței sau la cântarul supermarketului, cantitatea netă de produs achiziționat. În cazul unor discrepanțe, trebuie informat comerciantul sau operatorul economic care v-a furnizat produsul, iar dacă nu reușiți o soluționare amiabilă cu operatorul economic, puteți formula o sesizare pe site-ul www.anpc.ro, completând un formular de reclamație”, arată ANPC.
Maramurețenii trebuie să verifice dacă este respectat regimul promoțiilor: „În cazul pachetelor cu cantitate mai mare de o unitate de măsură (kg, bucată etc.), trebuie ca prețul acestora, comparativ cu cel al produsului unitar, să evidențieze un avantaj financiar al achiziționării pachetului, pentru consumator, verificați, prin apreciere directă, calitatea sau calibrarea produselor. Cele de calitatea a I-a NU conțin lovituri, pete sau excrescențe, verificați elementele de identificare ale produselor, pentru a vedea dacă produsele comercializate ca fiind românești, nu sunt, de fapt, importate, verificați gradul de prospețime al produsului. Vă recomandăm să alegeți achiziționarea unor produse de același tip, de la producători locali, față de cele aduse de la distanțe mari, care pot fi deja depreciate”.
Și, ca de fiecare dată, maramureșenilor li se recomandă ca înaintea consumării, să spele bine, cu apă, din abundență, legumele sau fructele.
Dragoș HOJDA
Similar
Puțini români se gândesc să-și cumpere o mașină electrică
ACȚIUNEA JUPITER – Percheziții în Maramureș și alte opt județe
AMENZI DE PESTE 200.000 LEI – Polițiștii maramureșeni, acțiuni de verificare privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor
MUTĂRI PE PIAȚA DE TURISM – Christian Tour a luat liderul de piață din Baia Mare
AGRICULTURĂ – Sprijin de la stat pentru cultivatorii de legume în sere
BAIA MARE – Peste 13.000 de kg de fructe și legume indisponibilizate de polițiști
CERCETAȚI PENAL – Doi polițiști s-au bătut într-un restaurant
Un preot din Maramureș a trecut la cele veșnice. Era din Vișeu
CONTROL ÎN TRAFIC – Maramureșean prins beat la volan în județul vecin
OFICIAL – S-a încheiat numărătoarea voturilor. Georgescu și Lasconi în turul 2 al alegerilor prezidențiale
DUPĂ ALEGERI – Nicolae Ciucă a demisionat din funcţia de preşedinte al PNL
Vezi ce efecte negative au antibioticele si paracetamolul
Destinatii de vacanta: Creta – Cele mai frumoase locuri de pe Insula lui Zeus
SPITALUL MUNICIPAL SIGHETU MARMAȚIEI – Programări online pentru consultații
Telefonul de 200 lei preferat de interlopi şi urât de poliţişti. Şi Cherecheș îl avea la el când a fugit
Apa structurata, apa energizata, apa vie: Invata acum pasii necesari ca sa te simti mai sanatos si mai energic in 30 de zile!
ÎNOT MASTERS – Băimăreanul Ioan Ștefan Gherghel, campion european la 100 m fluture
CM ÎNOT – David Popovici, nou record mondial de juniori la 200 m liber
SCHIMBĂRI ÎN EDUCAȚIE – Fără teze obligatorii și medii semestriale
VIDEO – Băimăreanul Lucas Tohătan (BC CSU Sibiu), decisiv în victoria cu „U” BT Cluj
R. STAUDER (prefect Maramureș) – „Împreună cu structurile MAI monitorizăm activitățile care implică siguranța cetățenilor veniți din țara vecină” (VIDEO)
Actualitate
- Fără categorie13 ani in urma
Vezi ce efecte negative au antibioticele si paracetamolul
- Uncategorized12 ani in urma
Destinatii de vacanta: Creta – Cele mai frumoase locuri de pe Insula lui Zeus
- SANATATE2 ani in urma
SPITALUL MUNICIPAL SIGHETU MARMAȚIEI – Programări online pentru consultații
- ACTUALITATE12 luni in urma
Telefonul de 200 lei preferat de interlopi şi urât de poliţişti. Şi Cherecheș îl avea la el când a fugit
- Fără categorie14 ani in urma
Apa structurata, apa energizata, apa vie: Invata acum pasii necesari ca sa te simti mai sanatos si mai energic in 30 de zile!
- SPORT2 ani in urma
ÎNOT MASTERS – Băimăreanul Ioan Ștefan Gherghel, campion european la 100 m fluture
- SPORT2 ani in urma
CM ÎNOT – David Popovici, nou record mondial de juniori la 200 m liber
- ACTUALITATE2 ani in urma
SCHIMBĂRI ÎN EDUCAȚIE – Fără teze obligatorii și medii semestriale