Connect with us
Descarcă aplicația

IMPORTANT

Greu cu deșeurile în Baia Mare. Ce trebuie să știe oamenii

Publicat cu

pe

Greu cu anumite tipuri de deșeuri în Baia Mare. Dupoă ce zilele trecute am avut întrebări pe adresa redacției legate de colectarea deșeurilor pe zona de case, Primăria Baia Mare vine acum cu precizări clare pe acest subiect. Din start se spune că depozitarea deșeurilor rezultate din amenajări interioare sau exterioare a imobilelor de locuit, precum și a deșeurilor vegetale rezultate din întreținerea și curățarea grădinilor și a curților, este strict interzisă pe domeniul public sau în jurul punctelor de colectare a deșeurilor menajere.

„Pentru nerespectarea mențiunilor de mai sus vor fi aplicate sancțiuni, conform prevederilor HCL 528/2022. Gratuit, deșeurile voluminoase se colectează de SC Drusal SA în cadrul campaniilor organizate trimestrial urmare a comenzii transmise la SC Drusal SA la telefon 0737155409 sau înregistrare pe site: www.drusal.ro prin completare ,,FORMULAR ÎNSCRIERE CAMPANIE DEȘEURI VOLUMINOASE”

Gratuit, deșeurile vegetale pot fi predate la Serviciul Public Ambient Urban, strada Mărgeanului nr. 9, Baia Mare, program: luni – sâmbătă, interval orar 700 – 1900. Informații suplimentare: telefon 0262/226403, secretariat SPAU. Alte tipuri de deșeuri pot fi predate unui operator economic autorizat pentru preluarea deșeurilor. Telefon 0790 888 988 operator autorizat din zonă”, anunță municipalitatea.

Doar că în cazul deșeurilor vegetale, spre exemplu, asta ar presupune ca să ai un mijloc de transport care să le ducă până pe Mărgeanului, la SPAU. Ori nu oricine are o dubiță sau ceva în care să încapă crengile de copac sau altceva de mărime mai mare. Și atunci oamenii ce să facă? Asta nu ne spune Primăria Baia Mare? Ce să facă pensionarii cu aceste deșeuri?

Dragoș HOJDA

Actualitate

YHP Logo