Timp de două zile, la hotarul județelor Maramureș, Suceava și Bistrița-Năsăud a răsunat voia bună. În perioada 19-20 august, cea de-a 51-a ediție a Festivalului Interjudețean de Folclor „Hora la Prislop” a atras în cea mai înaltă trecătoare a Carpaților Orientali mii de oameni dornici să se bucure de natură, dar și de bogata ofertă culturală pregătită de organizatori.
Sunetul de motoare ambalate și acordurile folk-rock au caracterizat prima zi a evenimentului. Cluburile Rock N’ Road și Zimbrii Sighetului au dat startul festivalului prin organizarea unei spectaculoase parade moto, după care, petrecerea a continuat pe scena amplasată în Pasul Prislop. Ziua s-a încheiat cu reprezentațiile de zile mari susținute de: Bucovina, Scarlet Aura, CiviC RebeleS și Sukar Nation, dar și cu dans sub cerul înstelat.
Cea de-a doua zi a Festivalului Interjudețean de Folclor „Hora la Prislop” 2023 a debutat cu oficierea slujbei religioase la Mănăstirea Prislop. După ce s-au îngrijit de suflet și s-au închinat într-una dintre cele mai frumoase mănăstiri ale zonei, participanții s-au îndreptat către scenă, pentru a se bucura de ziua dedicată folclorului autentic. Parada cailor a precedat tradiționala întâmpinare cu pâine și sare, cu ceteraşi și trambițaşi, a reprezentanților județelor organizatoare. Apoi s-a lăsat cu celebra horă, în care au fost invitați să se prindă tot cei prezenți.
A urmat apoi mult așteptatul spectacol folcloric susținut de Ansamblul Folcloric Național „Transilvania”, Ansamblul Artistic Profesionist „Ciprian Porumbescu” Suceava, grupuri tradiționale din Bucovina, Ansamblul „Cercănelul” Borșa, Ansamblul Folcloric „Plaiurile Bârgăului” din Prundu Bârgăului și Ansamblul profesionist „Dor Românesc” Bistrița.
Zestrea culturală tradițională s-a regăsit nu doar la târgul meșterilor populari, unde și-au dat întâlnire făuritori de frumos din cele trei județe învecinate, ci și standurile pregătite de instituțiile de cultură din Maramureș. Un alt punct de atracție l-a constituit tabăra dacică, unde au avut loc ateliere demonstrative și chiar s-au preparat, după rețete vechi, diverse feluri de mâncare în vase de lut.
La succesul acestei ediții au contribuit și generoasa ofertă culinară, dar și oferta de suveniruri de la târgul artizanilor și comercianților. Aceste suveniruri vor fixa amintirile frumoase ale celor care s-au prins în Hora de la Prislop din acest an.
Evenimentul a fost organizat de Consiliul Județean Maramureș, în parteneriat cu Consiliul Județean Suceava, Consiliul Județean Bistrița-Năsăud și Primăria Orașului Borșa, alături de Organizația de Management al Destinației Județene Maramureș, Ansamblul Folcloric Național „Transilvania”, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale „Liviu Borlan” Maramureș, Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș, Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Maramureș, Muzeul Județean de Artă „Centrul Artistic Baia Mare”, Muzeul de Științe Astronomice Baia Mare, Muzeul de Mineralogie „Victor Gorduza” Baia Mare, Revista ”Nord Literar” și Serviciul Public Județean Salvamont Maramureș.