Connect with us
Descarcă aplicația

ACTUALITATE

I-AU „FURAT” PREMIUL NOBEL – Ştefania Mărăcineanu, românca de geniu care a inventat ploaia artificială

Publicat cu

pe

Ștefania Mărăcineanu a fost femeia care a reușit să producă ecou în lumea științei din timpul perioadei interbelice. Invențiile sale au adus-o aproape de Premiul Nobel. Află întreaga poveste a omului de știință.
Anul 1935 a fost anul în care soții Joliot-Curie câștigau Premiul Novel pentru descoperirea radioactivității artificiale. Și la acea vreme era cel mai înalt premiu la nivel mondial pentru fizică și chimie, dar puțini știu că la mijloc a stat o nedreptate.

Radioactivitatea artificială era inventată deja de un deceniu, iar cea care a descoperit acest lucru era românca Ștefania Mărăcineaunu. Aceasta era considerată un adevărat fenomen în lumea științifică, mai ales pe continetul nostru, reușind să obțină numeroase distincții în fizică și chimie.
Cu toate că mai multe medii științifice din Europa au abordat-o pe Ștefania Mărăcineanu, aceasta a preferat să studieze în România unde a pus bazele radioactivității. Una dintre invențiile sale este ploaia artificială, însă meritele pentru aceasta nu i-au fost recunoscute.

Ștefania Mărăcineanu a fost profesoară de fizică și chimie la Școala de Fete din București și a reușit în anul 1922 să obțină o bursă de studiu în Paris. Pentru calificativele sale mari, a reușit să fie acceptată la laboratoarele Marie Curie unde a putut lucra alături de cercetători recunoscuți.

citește tot articolul pe playtech.ro.

foto shethepeople.tv

Adauga comentariu

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

YHP Logo