Connect with us
Descarcă aplicația

ACTUALITATE

IARNĂ BLÂNDĂ – Printre cele mai mici consumuri de gaze din istoria modernă a României

Publicat cu

pe

Consumul de gaze al României este, astăzi, 24 martie, printre cele mai mici din ultima jumătate de secol, adică 25,9 milioane de metri cubi. Este gaz în Sistemul Național de Transport care nu-și găsește un consum imediat, așa încât SNT a intrat în pre-alertă, cu indicatorul linepack fiind în zona galbenă la 81,3 milioane de metri cubi. La 83 de milioane de metri cubi, se intră în zona de Alertă, când există riscul de explozii în conducte cauzate de presiunea gazelor.

Nu există consum în țară pentru că vremea s-a încălzit, iar industria este aproape închisă. Nu mai avem nici importuri, nu avem nici exporturi și chiar au început să fie stocate gaze din depozite – 2,1 milioane metri cubi, pentru ca SNT, administrat de Transgaz, să fie degrevat de cantitățile ce nu-și găsesc corespondent în consumul imediat. Este cu atât mai suprinzător cu cât practic suntem încă în sezonul rece și nu am terminat încă ciclul de extracție din depozite, acesta se va finaliza oficial în 31 martie, însă un consum atât de scăzut de gaze forțează sistemul să ceară operatorilor să stocheze gaze. Constanta din SNT a rămas producția locală de gaze, care se ridică în media zilnică obișnuită, adică 24,3 milioane de metri cubi.

„Așa e, avem consumul cel mai mic pentru că s-a încălzit foarte, foarte mult. Nu știu dacă este cel mai mic consum istoric”, ne-a spus directorul Transgaz, Ion Sterian, precizează economedia.ro.

Actualitate

YHP Logo