Connect with us
Descarcă aplicația

ACTUALITATE

ÎN 2023 – Aproape 1.600 de ucraineni au trecut frontiera fraudulos în Maramureș. 16 au decedat

Publicat cu

pe

ITPF Sighetu Marmației și-a prezentat rezultatele principalelor activități desfășurate în anul 2023.

În anul 2023 au fost înregistrate 2.043 cazuri de trecere frauduloasă a frontierei de stat din Ucraina în România, în care au fost implicați 3.868 cetățeni ucraineni, din care 1.596 pe raza județului Maramureș, 1.726 pe raza județului Suceava și 546 la granița județului Satu Mare cu Ucraina. În momentul depistării aceștia au solicitat protecție temporară. Din totalul detecţiilor la frontiera verde, 97,24% sunt cetățeni ucraineni. La valorile de mai sus se adaugă un număr de 95 de cetățeni ucraineni care au fost depistați în timp ce încercau să treacă fraudulos din România în Ungaria.
În anul 2023, se constată o mică scădere a cetățenilor ucraineni depistați la frontiera verde, față de anul 2022 (când au fost depistați 4.500, din care 2.000 la granița Maramureșului cu Ucraina, aproximativ 1.500 pe raza județului Suceava, iar 1.000 pe raza județului Satu Mare).
De la începutul acestui an, la frontiera de nord a României se constată din nou o creștere a numărului de cetățeni ucraineni care au fost depistați după ce au trecut ilegal frontiera, față de aceeași perioadă a anul 2023.
Astfel că, de la începutul conflictului în Ucraina, mai exact din data de 24 februarie 2022 și până în prezent, la frontiera de nord a României au fost depistați pe raza județelor Maramureș, Satu Mare și Suceava peste 9.000 cetățeni ucraineni (mai exact 9.112) cu vârste între 18 și 60 de ani, care au declarat polițiștilor de frontieră că au fugit din Ucraina din cauza războiului.
Din păcate, mulți dintre ei își pun viața în pericol, încercând să traverseze frontiera înot prin apa rece și învolburată a râului Tisa sau prin Munții Maramureșului la altitudini de până la 1.900 de metri, nefiind echipați corespunzător pentru terenul greu accesibil, în condiții de iarnă cu temperaturi foarte scăzute. De când a început conflictul în Ucraina și până în prezent, am avut parte de mai multe situații tragice în care 16 cetățeni ucraineni au fost descoperiți decedați, 9 pe malul românesc al râului Tisa și 7 în Munții Maramureșului.

Actualitate

YHP Logo