Connect with us
Descarcă aplicația

ACTUALITATE

ÎN AER – AirConnect începe operarea de zboruri regulate, de luni

Publicat cu

pe

Cea mai nouă companie aeriană românească, AirConnect, începe de luni operarea de zboruri regulate, atât interne, cât şi externe, informează compania printr-un comunicat.

Cursele interne regulate vor fi operate din Bucureşti către oraşe precum Baia Mare, Sibiu, Suceava şi Târgu Mureş, iar cele externe, din Bucureşti şi Cluj, către Budapesta. Din luna iunie, vor fi operate noi rute, estivale, în ţară şi în străinătate, subliniază reprezentanţii companiei.

„Ne-am propus să devenim prima opţiune de zbor pentru pasagerii din Sud-Estul Europei, iar astăzi am făcut un prim pas în această direcţie. Ne bucurăm să putem oferi românilor o conexiune la preţuri avantajoase, sigură, rapidă şi confortabilă între Capitală şi unele dintre cele mai mari oraşe ale ţării. Lucrăm activ la diversificarea rutelor. Peste trei luni vom opera noi zboruri, special pentru sezonul estival. Cel mai probabil, din toamnă, vom extinde atât lista destinaţiilor interne, cât şi a celor externe”, a declarat Tudor Constantinescu, directorul general AirConnect.

Rutele operate de AirConnect de luni sunt: Bucureşti – Sibiu, 5 frecvenţe săptămânale; Bucureşti – Suceava, 5 frecvenţe săptămânale; Bucureşti – Baia Mare, 2 frecvenţe săptămânale; Bucureşti – Târgu Mureş, 4 frecvenţe săptămânale; Bucureşti – Budapesta, 2 frecvenţe săptămânale; Cluj Napoca – Budapesta, 2 frecvenţe săptămânale.

Zborurile estivale, operate din iunie, vor fi între Bucureşti şi Dubrovnik şi între Constanţa şi Cluj, Oradea, Suceava, Timişoara.

Flota AirConnect include două aeronave ATR 72-600, cu o configuraţie de 68 de locuri, precizează agerpres.ro.

În 2022, AirConnect a operat zboruri charter către Grecia şi Turcia, în parteneriat cu tur-operatori precum Karpaten Turism, Dertour, Cocktail Holidays, AeroVacanţe.

AirConnect este o companie aeriană românească, înfiinţată în 2022, cu obiectivul de a opera curse interne şi zboruri de tip charter. Flota AirConnect include, în prezent, două aeronave ATR 72-600, iar în curând, va ajunge la patru.

Actualitate

YHP Logo