Connect with us
Descarcă aplicația

IMPORTANT

ÎN BAIA SPRIE – Prinși în timp ce îngrijeau plante de canabis

Publicat cu

pe

Droguri în Baia Sprie. Două persoane au fost prinse în flagrant în timp ce îngrijeau mai multe plante de canabis într-un imobil din orașul Baia Sprie. Procurorii DIICOT au anunțat că a fost dispusă reținerea celor doi inculpați.

„Din cercetările efectuate a rezultat că, în perioada aprilie – iunie 2024, inculpații au înființat și întreținut o cultură de canabis într-un apartament închiriat în acest scop. În locuință, alături de cele 10 plante aflate în diferite stadii de dezvoltare și având o greutate de peste 5 kilograme masă verde au mai fost descoperite și ridicate componentele unei instalații de întreținere a culturii, precum și alte mijloace de probă.

În sarcina unuia dintre inculpați s-a reținut și faptul că pe parcursul anului 2023 a deținut și comercializat, în mod repetat, diferite cantități de drog de risc (canabis) către consumatori din județul Maramureș.
Precizăm că unul dintre aceștia a fost trimis în judecată, în anul 2023 de către procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Maramureș pentru săvârșirea unor infracțiuni similare. În cursul zilei de 03.06.2024, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Maramureș a dispus arestarea preventivă a inculpaților, pentru o perioadă de 30 de zile.
Activitățile judiciare au fost realizate împreună cu polițiști din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Maramureș. Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Poliției Orașului Baia Sprie, Serviciului Ordine Publică – Grupa Canină și Serviciului Criminalistic din IPJ Maramureș”, precizează DIICOT.

Dragoș HOJDA

Adauga comentariu

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

YHP Logo