Connect with us
Descarcă aplicația

ACTUALITATE

ÎN CURÂND – Investiţiile prosumatorilor ar putea fi diminuate sau taxate în plus, dacă aceştia ajung la o capacitate de producţie de peste 8%

Publicat cu

pe

Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) va putea să mai diminueze sau să taxeze în plus investiţiile prosumatorilor, dacă aceştia ajung la o capacitate de producţie de peste 8% din puterea totală instalată a României, a declarat, marţi, preşedintele Comisiei pentru industrii şi servicii din Camera Deputaţilor, Bende Sandor.

„Vreau să vă spun că şi Uniunea Europeană şi legislaţia actualmente în vigoare spun că aceste facilităţi (pentru prosumatori – n. r.) se pot da şi se vor da atâta timp cât nu afectează reţelele. ANRE, în urma unui studiu, la sesizări, va putea să să mai oprească din aceste investiţii şi trebuie să spunem cetăţenilor, trebuie să ştie: în momentul în care prosumatorii ajung la o capacitate de producţie de peste 8% din puterea totală instalată a României, ceea ce este considerat astăzi undeva la 18 GW, 18.000 de MW, atunci poate să mai diminueze sau să taxeze în plus aceste investiţii. Asta ar trebui să fie în jurul, deci 8% din 18.000, undeva la 1.400 – 1.500 – 1.600 MW”, a spus Bende Sandor, la conferinţa „Investim şi acţionăm responsabil în energie”, organizată de InvestEnergy.

Acesta a subliniat că ne apropiem de această ţintă, fiind depăşit nivelul de 1.000 MW putere instalată de prosumatori.

Actualitate

YHP Logo