Guvernul german a promis vineri că ajutorul bilateral oferit Ucrainei în războiul cu Rusia este „asigurat”, în pofida destrămării coaliţiei cancelarului Olaf Scholz care alimentează incertitudinea asupra bugetului, transmite AFP, informează AGERPRES.
„Este important de spus că ajutorul pentru Ucraina – ajutorul militar şi financiar – este asigurat şi că noi furnizăm un ajutor semnificativ atât la nivel naţional cât şi în cadrul G7”, o declarat la o conferinţă de presă o purtătoare de cuvânt a guvernului de la Berlin, Christiane Hoffmann.
Dintre statele UE, Germania este principalul furnizor de ajutor pentru Ucraina şi al doilea în lume, după SUA.
După ruperea coaliţiei de guvernare conduse de cancelarul social-democrat Olaf Scholz, bugetul pe anul viitor, principala sursă de tensiuni care a condus la destrămarea coaliţiei, nu va putea fi adoptat luna aceasta, cum fusese prevăzut iniţial. Proiectul de buget pentru 2025 prevede un ajutor militar pentru Ucraina în valoare de patru miliarde de euro, cu jumătate mai puţin faţă de ajutorul oferit Kievului anul acesta.
Olaf Scholz conduce acum un guvern minoritar format din social-democraţi şi ecologişti, după ce l-a demis miercuri pe ministrul liberal de finanţe, Christian Lindner, provocând ieşirea liberalilor din coaliţie. Scholz a anunţat că se va supune unui vot de încredere în ianuarie, iar dacă nu îl va obţine vor urma alegeri legislative anticipate în martie, dar opoziţia cere ca votul de încredere să se desfăşoare chiar luna aceasta.
Dacă bugetul pentru anul 2025 nu va putea fi adoptat din cauza lipsei unei majorităţi, un mecanism de gestiune provizorie se va aplica din ianuarie. Astfel, vor fi efectuate iniţial numai cheltuielile necesare funcţionării administraţiilor şi cele impuse prin lege. Totuşi, Ministerul de Finanţe va putea să autorizeze ministerele să folosească în fiecare lună un anumit procent din creditele prevăzute în proiectul de buget neadoptat.
Germania trece prin al doilea an de recesiune şi mai multe sectoare ale economiei sale se află în criză şi anunţă concedieri, cum este cazul sectorului auto, în timp ce partidele coaliţiei guvernului federal au insistat fiecare pe propriile teme. Astfel, social-democraţii au insistat pe priorităţile sociale, Verzii pe politicile de combatere a schimbărilor climatice, iar liberalii au cerut rigoare în cheltuielile bugetare. Alte divergenţe au fost provocate de chestiunea migraţiei, pe fondul ascensiunii extremei drepte.