Connect with us
Descarcă aplicația

MOZAIC

ÎN SPAȚIU – Virgin Galactic a lansat primul zbor comercial în spaţiu

Publicat cu

pe

Galactic 01 a reprezentat primul zbor comercial în spaţiu al companiei de turism spaţial Virgin Galactic, deţinută de Richard Branson. Din echipaj au făcut parte trei membri italieni – doi colonei ai forțelor aeriene, un inginer aerospațial de la Consiliul Național de Cercetare din Italia, instructorul de la Virgin Galactic și doi piloți ai avionului spațial.

Aeronava a decolat la ora 18 (ora României), de la Spaceport America din New Mexico. De acolo, a pornit într-o misiune de cercetare în spaţiu, în cadrul căreia a efectuat 13 experimente științifice, de unde a colectat date. Din august, compania plănuieşte să aducă la bord şi turişti, care vor plăti pentru o astfel de călătorie.

Odată ce aeronava a atins 50 de mii de metri altitudine, a lansat o rachetă, apoi şi-a aprins motorul, care a propulsat-o aproape vertical, la aproximativ 80 de kilometri deasupra Pământului. Pasagerii au experimentat astfel cinci minute de imponderabilitate.

Compania a declarat că a făcut rezervări pentru aproximativ 800 de clienți, pentru un preţ individual cuprins între 250 de mii și 450 de mii de dolari, precizează biziday.ro.

Acum doi ani, compania Blue Origin, deţinută de Jeff Bezos, a realizat primul său zbor în spațiu cu un echipaj uman. La bordul capsulei New Shepard s-au aflat patru persoane. Călătoria mediată de Blue Origin a durat 11 minute, și a dus echipajul la 100 de kilometri deasupra Pământului.

Print Friendly, PDF & Email

Actualitate