Connect with us
Descarcă aplicația

IMPORTANT

INCIDENTE 112 – Accident cu 4 victime în Sighet

Publicat cu

pe

Azi a fost o zi a incidentelor 112. De câteva minute avem semnalat un accident rutier cu patru victime pe strada Făget din Sighetu Marmației. Tot azi am am avut o misiune de degajare copaci căzuți pe un autoturism, fără victime, în Mara. Am avut și un incendiu de vegetație uscată în Mogoșești.

„Astăzi, Poliția Municipiului Sighetu Marmației a fost sesizată prin apel 112 despre producere unui accident rutier pe strada Făget. Polițiștii s-au deplasat la fața locului, iar din primele verificări efectuate s-a constat faptul că, un bărbat în vârstă de 68 de ani din Italia, aflat la volanul unui autoturism, având direcția de deplasare dinspre Vadu Izei, înspre municipiul Sighetu Marmației, ar fi pierdut controlul direcției și a intrat în coliziune cu un pod.

În urma impactului au rezultat patru victime, respectiv conducătorul auto, două femei cu vârste de 61 și 73 de ani și, totodată un bărbat de 69 de ani, toți din Italia. Victimele au fost transportate la spital pentru acordarea îngrijilor medicale de specialitate. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind zero”, arată IPJ Maramureș.

Polițiștii continuă cercetările în acest caz.

Dragoș HOJDA

Print Friendly, PDF & Email
Adauga comentariu

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

YHP Logo