Connect with us
Descarcă aplicația

ACTUALITATE

INCONȘTIENȚI LA VOLAN – Maramureșeni depistați la volan beți sau fără permis

Publicat cu

pe

Polițiștii au întocmit în weekend opt dosare penale pe numele unor conducători auto maramureșeni identificați în toate colțurile județului.

Un tânăr de 18 de ani din Repedea a fost depistat de polițiștii Serviciului Rutier în timp ce conducea un motociclu fără ca acesta să fie înmatriculat și fără să dețină permis de conducere.

Un alt tânăr de 22 de ani din Borșa a fost oprit în trafic de polițiștii borșeni fiindu-i adus la cunoștință faptul că a condus un autoturism neînmatriculat în timp ce nu deține permis de conducere. De asemenea, un polițist din Borșa aflat în timpul liber, și-a sesizat colegii cu privire la faptul că în intersecția din centrul orașului, un autoturism a distrus un indicator rutier, iar la volanul acestui vehicul se află un bărbat care emană halenă alcoolică. Șoferul de 51 de ani, a fost testat de polițiștii sosiți la fața locului, rezultatul fiind de 1,26 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost transportat la spital în vederea recoltării de probe biologice de sânge, însă bărbatul a refuzat recoltarea.

Totodată, polițiștii Biroului Rutier Baia Mare au depistat în trafic doi bărbați de 41 și 43 de ani, care au condus fără permise de conducere și cu alcoolemii de 0.51 și 0.74 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Un tânăr de 23 de ani din Tăuții Măgherăuș  a refuzat testarea cu aparatul etilotest și recoltarea mostrelor biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

Un bărbat de 29 de ani a fost depistat de polițiști din Vișeu de Sus în timp ce conducea cu o alcoolemie de 0.69 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar un bărbat de 31 de ani din Rona de Jos a fost depistat de polițiști în timp ce conducea un autoturism neînmatriculat și cu o alcoolemie de 0.97 mg/l alcool pur în aerul expirat.

„În toate cazurile, polițiștii au întocmit dosare penale și continuă cercetările sub aspectul comiterii de infracțiuni la regimul rutier”, transmit reprezentanții IPJ Maramureș.

 

Actualitate

YHP Logo