Connect with us
Descarcă aplicația

IMPORTANT

INEDIT – 13 elevi din Maramureș, excursie de studii la Universitatea de Medicină „Victor Babeș” din Timișoara

Publicat cu

pe

13 elevi ai grupelor de biologie–gimnaziu (Baia Mare și Sighetu Marmației) de la Centrul Județean de Excelență Maramureș au participat la o excursie de studii la Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara în perioada 29-30 aprilie 2024.

Oficialii Prefecturii Maramureș au anunțat că prima vizită a fost la Fabrica de Știință din Turda, unde elevii au avut parte de experiențe care le-au îmbogățit percepția asupra lumii, au descoperit conexiuni noi, le-au fost explicate principii științifice și au avut posibilitatea să își testeze propriile simțuri.

„Al doilea obiectiv, din itinerarul excursiei a fost „I Giardini di Zoe” de la Banpotoc, unde într-un cadru de basm, întins pe 3,5 hectare, au fost admirate mii de specii de plante, dar și decoruri și ornamente din piatră, fântâni arteziene, bănci și cupole de gard viu, alei din piatră, labirinturi și grădini terasate, toate îmbinate într-un stil renascentist deosebit. La Simeria, în Parcul Dendrologic, elevii au vizitat cea mai veche și mai valoroasă colecție de arbori și plante lemnoase autohtone și exotice. Arboretum Simeria este un monument național în arta parcurilor, fiind și prima amenajare făcută aici în stil englezesc, romantic.

Prima zi s-a încheiat la Castelul Corvinilor, un obiectiv turistic atractiv, singular în România, cu un farmec aparte datorită stilurilor de construcție diverse civile și militare. Cea de a doua zi, din cadrul excursiei a fost dedicată seminariilor și workshop-urilor derulate în parteneriat între Centrul Județean de Excelență Maramureș și Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara. Elevii de la grupele de biologie din cadrul Centrului Județean de Excelență Maramureș, însoțiți de doamnele profesor lector Amalia Ardelean, Lőrincz Loredana Nela, Pop Emilia și doamna profesor voluntar Terezia Doina Konta, îndrumați de doamnele prof. univ. dr. Popescu Roxana și prof. univ. dr. Vlad Daliborca Cristina au participat la o serie de activități cuprinse în cadrul Proiectului „Echitate, diversitate și incluziune în educația medicală”, acronim MedDEI (cod: T-FDI-2024-0487).

În cadrul workshop-urilor practice „Tehnologii digitale utilizate în analiza morfologiei tisulare”, „Metode și tehnici de biologie moleculară pentru studiul acizilor nucleici” și „Studiul microscopic al celulelor epiteliale umane” elevilor le-au fost explicate proceduri standardizate de recoltare și arhivare a probelor biologice, au realizat lucrări practice împreună cu studenți pe tematica de biologie celulară și histologie”, au anunțat oficialii Prefecturii Maramureș.

Dragoș HOJDA

Adauga comentariu

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

YHP Logo