Connect with us
Descarcă aplicația

IMPORTANT

INEDIT – Înotătorul Avram Iancu pleacă din Maramureș într-o nouă aventură pe râu

Publicat cu

pe

Avram Iancu, bibliotecarul din Petroșani devenit celebru pentru performanţele sale la înotul în ape deschise, și-a propus să parcurgă ultimii 100 de kilometri ai Someșului, până la ieșirea acestuia din țară. Iancu va porni tocmai din Maramureș, în cursul dimineții de vineri, 28 iunie.

”În cadrul programului de pregătire pentru DUBLA TRAVERSARE A CANALULUI MÂNECII, am realizat deja un cantonament de înot la Marea Neagră, am mai înotat într-o serie de lacuri, care mai de care. Acum mut locul antrenamentului și într-un râu românesc, al cincilea râu ca mărime din România. Iubesc râurile! Știți deja că în premieră mondială am înotat un fluviu, Dunărea, fără costum de neopren, în 89 de zile. De asemenea, anul trecut am înotat 1032 de km ai Rinului marcat kilometric, în 48 de zile, pentru integrarea României în spațiul Schengen (s-a integrat pe calea apelor și pe calea aerului). Așa că îmi e dor și de contopirea cu meandrele unui râu. Așadar, mâine dimineață, 28.06, la ora 8, voi pleca într-o cursă grea, dar epică, din localitatea Fărcașa, județul Maramureș, și după 3 zile de aventură și explorare a locului, sper să ajung la granița cu Ungaria, după ce voi traversa și emblematica localitate someșană Satu Mare.

Voi fi asistat pe apă de 3 ambarcațiuni specifice cu un personal mai mult decât onorant. Îl amintesc pe Gabi Stan din Baia Mare, un coleg de breaslă, bibliotecar la Biblioteca Județeană „Petre Dulfu”, și pe lectorul universitar Horea Nascu, tot din Baia Mare. Acțiune pentru un Someș curat. Fie că eu voi înota, fie că însoțitorii vor vâsli, o vom face pentru un scop precis: conștientizarea riveranilor acestui fir de apă că este strict INTERZIS să se arunce orice fel de gunoi pe malurile râului sau, Doamne ferește, în apa Someșului.

Oameni buni! Am înotat tot fluviul Rin și în 1032 de km de înot nu am întâlnit în cale nici măcar un SINGUR pet. NICIUNUL! Pare o afirmație ruptă dintr-o realitate alternativă, dar nu, este realitatea actuală a Rinului. Vă rog să mă credeți că împreună putem reuși să păstrăm și noi curat un fir de apă de doar 465 de km lungime. Dacă NICI UN OM nu aruncă nimic, nu va fi nimic în apă. Apele Române și Apele Române Someș-Tisa își fac treaba, dar nu putem aștepta de la ei să strângă după noi, la nesfârșit, gunoiul aruncat în apă fără pic de responsabilitate. Înot fără costum de neopren, cu gândul că peste 100 de ani, urmașii- urmașilor noștri vor putea înota și ei într-un râu nepoluat”, a spus Avram Iancu.

Vlad HERMAN

Adauga comentariu

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

YHP Logo