Connect with us
Descarcă aplicația

ADMINISTRATIE

ÎNTÂLNIRE – Litigii de hotar între comunele Giulești și Ocna Șugatag

Publicat cu

pe

Restabilirea limitelor de proprietate, în unele zone aflate la hotarul dintre comunele Ocna Șugatag și Giulești, este o problemă cu care cele două UAT-uri se confruntă și care necesită soluționare. Pentru rezolvarea problemei, prefectul Rudolf Stauder s-a întâlnit cu Laurențiu Batin, primar comuna Giulești, Ioan Oanea, primar comuna Ocna Șugatag și cu reprezentanți ai celor două comune, în cadrul întâlnirii care a avut loc la primăria Giulești.
„Am discutat și despre necesitatea formării unei comisii care să se ocupe cu delimitarea limitelor de proprietate între UAT Giulești și UAT Ocna Șugatag.Astfel, în urma ședinței, cele două primării au încheiat un acord de prinicipiu, în baza căruia se va constitui comisia pentru delimitarea hotarelor dintre Giulești și Ocna Șugatag.
Următorul pas pentru soluționarea acestor litigii este ca atât reprezentanți ai primăriilor, cât și topografi desemnați de OCPI să fie prezenți în teren pentru a evalua starea terenurilor și modul de soluționare a acestor litigii de hotar”, a declarat Rudolf Stauder, prefectul Maramureșului.

Actualitate

YHP Logo