Connect with us
Descarcă aplicația

ACTUALITATE

ÎNTR-O SĂPTĂMÂNĂ – Aproape 700 de sancțiuni aplicate de polițiștii rutieri maramureșeni

Publicat cu

pe

În cursul săptămânii trecute, respectiv în perioada 08 – 14 iulie a.c., sub coordonarea Serviciului Rutier au fost desfășurate mai multe acţiuni punctuale, în zonele și pe tronsoanele de drum cu risc rutier ridicat, pentru prevenirea victimizării bicicliștilor și conducătorilor de trotinete.

Totodată, în perioada similară s-au desfășurat activități de conștientizare a participanților la trafic cu privire la pericolul la care se expun prin nerespectarea regimului legal de viteză. Astfel, zilnic au fost organizate acțiuni punctuale, cele mai multe în sistem cascadă cu județele limitrofe, în zonele și pe tronsoanele de drum cu risc rutier ridicat.
Pentru abaterile constatate, polițiștii au aplicat 681 de sancțiuni contravenționale, 161 dintre acestea bicicliștilor și 32 conducătorilor de trotinete.
Alte 210 sancțiuni contravenționale, în valoare de 138 600 lei au fost aplicate conducătorilor auto care nu au respectat regimul legal de viteză.
Ca măsuri suplimentare, au fost reținute 27 permise de conducere și au fost retrase 3 certificate de înmatriculare.
Polițiștii sunt prezenți, în continuare, la datorie, pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere.

Print Friendly, PDF & Email
Adauga comentariu

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate