Connect with us
Descarcă aplicația

ADMINISTRATIE

IONEL BOGDAN – Avem soluții pentru gestionarea deșeurilor din Maramureș

Publicat cu

pe

Președintele Consiliului Județean Maramureș, Ionel Bogdan, a anunțat astăzi identificarea unei soluții pentru depozitarea deșeurilor, după ce operatorul Drusal SA a sistat colectarea deșeurilor.

„Începând de vineri, 30 septembrie, de la sistarea serviciului de ridicare a deșeurilor de către operatorul SC Drusal SA, Ionel Bogdan, președintele administrației județene, împreună cu echipa din Consiliul Județean Maramureș au muncit și au căutat soluții pentru rezolvarea problemei privind colectarea și depozitarea deșeurilor din Maramureș.
Președintele Consiliului Județean Maramureș a convocat vineri și sâmbătă ședințe de urgență cu reprezentanții Drusal și ai Primăriei Baia Mare pentru identificarea rapidă de soluții privind această problemă.
Au fost purtate discuții cu mai multe județe, iar astăzi județul Bistrița-Năsăud a răspuns afirmativ cererii Consiliului Județean Maramureș de a sprijini județul Maramureș în această problemă. O mie de tone de deșeuri vor fi transportate și depozitate lunar la CMID Tărpiu, Bistrița-Năsăud, până în 31 decembrie 2022. Lunar sunt depozitate aproximativ 3000 de tone de deșeuri, doar din zona 1 de colectare, iar pentru restul cantității vor fi găsite soluții de depozitare în cel mai scurt timp”, informează reprezentanții CJ Maramureș.

“Am purtat discuții cu mai multe județe pentru a găsi o soluție temporară privind depozitarea deșeurilor din județul Maramureș, iar astăzi avem acceptul din partea județului Bistrița-Năsăud. Pe această cale, mulțumesc administrației județene din Bistrița-Năsăud pentru sprijinul oferit. În paralel, voi continua discuțiile cu alte județe, astfel încât să găsim soluții pentru depozitarea restului de deșeuri, în condițiile în care din zona 1 de colectare depozităm 3000 de tone de deșeuri lunar”, a anunțat președintele Consiliului Județean Maramureș.

În ceea ce privește sistarea activității de către Drusal SA, această decizie este nejustificată, spun reprezentanții CJ Maramureș, societatea având obligația contractuală de a asigura colectarea deșeurilor chiar și în cazul situațiilor de criză.

“Am văzut în aceste zile cum firma Drusal a încercat să facă mai mult politică decât să facă treaba pentru care au fost contractați. În loc să vină cu soluții, au încercat, din nou, să se spele pe mâini și să dea vina pe Consiliul Județean Maramureș. Reprezentanții Drusal SA trebuie să înțeleagă că au și ei o serie de obligații și responsabilități și nu pot sista serviciul pentru care au fost contractați de fiecare dată când doresc. Iar aceste obligații țin nu doar de încasarea sumelor prevăzute în contract, dar și de implicarea în soluționarea unor probleme care țin de colectarea și depozitarea deșeurilor”, a subliniat Ionel Bogdan

Președintele Consiliului Județean Maramureș a precizat că Societatea Drusal SA are termen ca până mâine dimineață, cel târziu, să operaționalizeze serviciul de gestionare a deșeurilor, pentru care s-a angajat conform contractului pe care îl are cu administrația județului Maramureș. În caz contrar, se va proceda la rezilierea contractului semnat între Județul Maramureș și Drusal SA.

“Dacă mâine dimineață, Drusal nu operaționalizează colectarea deșeurilor din Baia Mare și din celelalte localități din zona 1, tot mâine trimit notificare pentru rezilierea contractului. M-am săturat de bătaia de joc a acestei companii. Nu mai accept un astfel de comportament. Consiliul Județean e un partener onest și nu voi lăsa ca o societate comercială să își bată joc de Baia Mare și de Maramureș. Somez Drusal să înceapă colectarea deșeurilor, iar dacă nu folosesc utilajele puse de noi la dispoziție, vom rezilia contractul, pentru ca nu mai acceptăm bătaia de joc la adresa maramureșenilor”, a precizat președintele CJ, Ionel Bogdan.

Consiliul Județean Maramureș lucrează în paralel și la o soluție pe termen mai lung privind gestionarea deșeurilor, până la finalizarea și operaționalizarea SMID Fărcașa. Este vorba despre realizarea platformei de sortare și de compostare a deșeurilor de la Satulung și implementarea unor măsuri de selectare, reciclare și valorificare a deșeurilor, care să reducă astfel cantitatea de deșeuri depozitată.

“Cu privire la obligațiile Consiliului Județean Maramureș, pot spune că alături de echipa mea facem în fiecare zi eforturi pentru a găsi soluții la toate aceste probleme și că vom continua să ne facem treaba, însă fără jocuri politice și atacuri care nu sunt în interesul maramureșenilor”, a declarat Ionel Bogdan, președinte Consiliul Județean Maramureș.

Adauga comentariu

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

YHP Logo