Connect with us
Descarcă aplicația

ACTUALITATE

ISU MARAMUREȘ – Amenzi aplicate de personalul Inspecției de Prevenire

Publicat cu

pe

Personalul Inspecției de Prevenire din cadrul I.S.U. Maramureș a efectuat, în intervalul 11-17 mai, 46 de controale la unități de comerț, instituții de cult, de învățământ, unități muzeale, unități administrativ teritoriale și la agenți economici prezenți la manifestări cu public numeros.

„Printre neregulile cel mai des întâlnite în timpul acestor controale, pe linia respectării normelor legale referitoare la apărarea împotriva incendiilor, au fost cele legate de blocarea căilor de evacuare, de dotarea cu mijloace de primă intervenție, de neefectuarea mentenanței la mijloacele tehnice de apărare împotriva incendiilor, neafișarea planurilor de evacuare a persoanelor, respectiv de exploatarea necorespunzătoare a instalațiilor electrice”, transmit reprezentanții ISU Maramureș.

Ca urmare a neregulilor constatate în perioada mai sus menționată, cadrele Inspecției au aplicat 248 de sancțiuni, din care 229 de avertismente și 19 amenzi în cuantum de 14.000 de lei.
În aceeași perioadă, specialiștii Inspecției de prevenire din cadrul I.S.U. Maramureș au desfășurat 82 de activități de informare preventivă.

Actualitate

YHP Logo