Connect with us
Descarcă aplicația

ACTUALITATE

ISU MARAMUREȘ – SVSU Mireșu Mare a câștigat penultima etapă zonală a concursurilor serviciilor voluntare pentru situații de urgență din județ

Publicat cu

pe

Concursurile serviciilor voluntare pentru situații de urgență din județ au continuat duminică, 14 mai, cu întrecerile din cadrul penultimei etape zonale, desfășurate în Mireșu Mare. În cadrul competiției, participanții s-au întrecut în două probe: “pista cu obstacole pe 100 de metri” și “dispozitivul de intervenţie”.

În concursul de duminică, podiumul s-a prezentat astfel:
– locul 1 – echipa S.V.S.U. Mireșu Mare;
– locul 2 – echipa S.V.S.U. Remetea Chioarului;
– locul 3 – echipa S.V.S.U. Boiu Mare.
Diploma de fair play a fost conferită reprezentativei S.V.S.U. Satulung.

„Concursurile profesionale ale serviciilor voluntare pentru situaţii de urgenţă urmăresc, printre altele, dezvoltarea şi perfecţionarea aptitudinilor şi a deprinderilor specifice, necesare îndeplinirii acţiunilor de intervenţie în situaţii de urgenţă, evaluarea nivelului de pregătire, respectiv a capacităţii de intervenţie a acestor servicii”, transmit reprezentanții ISU Maramureș.

Concursurile profesionale ale serviciilor voluntare pentru situaţii de urgenţă din Maramureș se desfășoară pe parcursul a șapte etape zonale. Din această fază a competiției reprezentativelor S.V.S.U. a mai rămas de disputat un concurs.

Actualitate

YHP Logo