Connect with us
Descarcă aplicația

ACTUALITATE

ITPF SIGHET – Rețea internațională de criminalitate organizată, specializată în migrația ilegală, destructurată

Published

on

Poliţişti de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației, împreună cu autorităţile austriece, au documentat şi finalizat activitățile derulate pentru destructurarea unei grupări de criminalitate organizată specializată în migrația ilegală.

„Coordonatorul grupării este un român, în vârstă de 28 de ani, cunoscut cu antecedente penale încă din perioada minoratului. În rețea au activat peste 250 de traficanți, originari din Serbia, Ucraina, Estonia, Lituania, Turcia, România și din alte state, majoritatea fiind călăuze care conduceau autovehicule prin zone prestabilite.
În mai puţin de un şi jumătate, gruparea a traficat peste 36.000 de migranți ilegali pe ruta Ungaria-Austria, respectiv Ungaria- Slovacia-Cehia-Austria. Câștigurile rezultate din traficul de migranți depășesc 150.000.000 de euro, costul unui transfer fiind, în medie, de peste 4.000 euro per migrant.
La percheziţia efectuată de poliţiştii de frontieră în Sighet, la unul dintre membrii români ai grupării, au fost identificate 27 de autoturisme posibil folosite la transportul migranților pe teritoriul Ungariei și Austriei”, informează reprezentanții ITPF Sighetu Marmației.

Actualitate

YHP Logo