Connect with us
Descarcă aplicația

SPORT

JO 2024 – Echipa Statelor Unite s-a calificat cu emoţii în finala Jocurilor Olimpice de baschet masculin

Publicat cu

pe

Selecționata masculină de baschet a Statelor Unite, deținătoarea titlului olimpic, s-a calificat în finala Jocurilor Olimpice de la Paris după o victorie strânsă împotriva echipei Serbiei, cu scorul de 95-91, joi seara. Meciul a fost extrem de disputat, fiind decis în ultimele minute.

Echipa Serbiei, condusă de Nikola Jokic, a fost aproape de o mare surpriză la Bercy, având avantaj pe tabelă aproape întreaga partidă. Totuși, americanii au reușit să revină în ultimul sfert, egalând prin LeBron James (84-84) și preluând conducerea prin Stephen Curry (87-86) cu doar două minute înainte de final.

Curry a terminat meciul cu 36 de puncte, Joel Embiid a contribuit cu 19 puncte, iar LeBron James a încheiat cu o „triplă dublă” (16 puncte, 12 recuperări și 10 pase decisive). De la sârbi s-au remarcat Bogdan Bogdanovic cu 20 de puncte și Nikola Jokic cu 17 puncte.

În cealaltă semifinală, Franța, echipa gazdă, a învins Germania, campioana mondială, cu scorul de 73-69.

Sâmbătă, baschetbaliștii americani vor lupta pentru al 17-lea titlu olimpic și al cincilea consecutiv, fiind în căutarea unei noi medalii în cea de-a 20-a lor participare la Jocurile Olimpice.

Kevin Durant are șansa de a deveni primul baschetbalist din istorie care câștigă patru medalii olimpice de aur.

Finala dintre SUA și Franța va reedita confruntarea de la Jocurile Olimpice de la Tokyo din 2021, unde americanii au câștigat cu 87-82.

Germania și Serbia, finalistele ultimei ediții a Cupei Mondiale, se vor înfrunta în meciul pentru medalia de bronz.

Print Friendly, PDF & Email

Actualitate

YHP Logo