Connect with us
Descarcă aplicația

POLITICA

KIEV – A început evacuarea diplomaţilor ruşi din Ucraina

Publicat cu

pe

Rusia a început miercuri evacuarea personalului său diplomatic din Ucraina, ţară care acuză Moscova în continuare că pregăteşte o invazie. Purtătorul de cuvânt al ambasadei ruse la Kiev, Denis Golenko, a răspuns afirmativ agenţiei France Presse când a fost întrebat dacă evacuarea este în desfăşurare. Drapelul rus a fost deja coborât de pe sediul misiunii diplomatice ruse şi mai multe persoane au fost văzute ieşind cu bagaje.

„Diplomatul rus menţionat a spus că mai multe ambasade occidentale şi-au evacuat şi ele o parte a personalului diplomatic, iar Moscova a decis să procedeze la fel în mod ”temporar”.

Rusia a anunţat marţi că îşi va evacua ambasada şi consulatele generale din Ucraina, acuzând autorităţile locale că nu mai garantează securitatea personalului acestora.

Decizia survine după ce preşedintele rus Vladimir Putin a semnat decretele de recunoaştere a celor două provincii separatiste proruse din estul Ucrainei, Doneţk şi Lugansk, iar parlamentul de la Moscova a autorizat desfăşurarea de trupe ruseşti în acele provincii.

În acest timp, Kievul şi occidentalii continuă să acuze Moscova că pregăteşte o ofensivă militară de anvergură împotriva Ucrainei”, scrie Agerpres.

Mai multe state occidentale şi-au evacuat în ultimele săptămâni familiile diplomaţilor din Ucraina ori şi-au mutat ambasadele de la Kiev la Lvov, oraş situat în vestul Ucrainei şi considerat a fi un loc mai sigur în eventualitatea unui atac al Rusiei.

foto Reuters

Actualitate

YHP Logo