Connect with us
Descarcă aplicația

ACTUALITATE

LA 102 ANI – Ioan Godja-Ou, veteranul-erou din Văleni, a trecut la cele veșnice

Publicat cu

pe

Ioan Godja-Ou, veteranul-erou din Văleni, unul dintre cei mai în vârstă maramureșeni și o persoană emblematică a județului Maramureș, a trecut la cele veșnice, la vârsta de 102 ani.

„Născut în anul 1919, în localitatea Văleni, Moșu’ Ou a fost un țăran cărturar, cu o bogată experiență de viață, acumulată în cei cinci ani petrecuți pe diferite fronturi în cel de-al Doilea Război Mondial. A supraviețuit bătăliei de la Cotul Donului și a fost decorat cu “Crucea de foc” din partea statului maghiar.
A fost curier și dactilograf la Mina Jreapăn din comuna Budești, apoi angajat la Societatea Petroșani din Baia Mare, iar după război, a fost funcționar al Primăriei Călinești, ocupând diferite funcții.
Spuneam țăran cărturar, deoarece prima scriere despre satul natal a fost realizată de Ioan Godja Ou, “Cuvinte despre satul meu-Văleni, Maramureș”, la vârsta de 83 de ani. Au urmat apoi altele trei: „Văleni-Maramureş. Tradiţie şi actualitate”, „Văleni-Maramureş. Viaţă, istorie, puritate”, iar în anul 2016, vălenarul aduce în atenţie un nou volum – „Izvoarele minerale Feredeauă. Văleni-Călineşti”.
La împlinirea venerabilei vârste de 100 de ani, Moșu’ Ou a fost sărbătorit de membrii familiei, prieteni, oameni din comună, oameni de cultură, dar şi de reprezentanți ai autorităţilor locale și județene”, este mesajul transmis de reprezentaníi Muzeului Maramureșean din Sighetu Marmației.

În anul 2019, Preasfințitul Părinte Episcop Iustin în semn de aleasă prețuire și cinstire pentru eroul centenar, i-a conferit Ordinul „Crucea Justinian Arhiepiscopul”.

foto Episcopia Ortodoxă Română a Maramureșului și Sătmarului

Adauga comentariu

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

YHP Logo