Connect with us
Descarcă aplicația

ACTUALITATE

LA UNII SE POATE – Guvernul majorează cu 50% salariile de bază ale angajaților implicați în aplicarea PNRR

Publicat cu

pe

Guvernul a pregătit un proiect de ordonanță de urgență prin care majorează cu 50% salariile de bază ale angajaților implicați în implementarea de proiecte finanţate din fonduri europene nerambursabile precum și cei implicați în implementarea Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), indiferent de numărul de proiecte în care sunt implicați, arată documentul care va fi vineri pe masa Executivului.

În prezent, personalul din structurile antemenţionate are dreptul la majorarea cu până la 35% a salariului de bază.

Prevederile nu vor fi aplicabile demnitarilor, cu excepţia funcţiilor de preşedinte și vicepreşedinte al consiliului judeţean şi primar și viceprimar.

Inițial, Guvernul voia să majoreze aceste salarii începând din luna august, printr-o ordonanță care prevedea că doar salariile unor bugetari urmau să crească cu până la 50%. Totuși, Guvernul a renunțat atunci la acel plan, după ce Consiliul Economic și Social a decis că unele măsuri ar fi discriminatorii.

Actualitate

YHP Logo