Connect with us
Descarcă aplicația

IMPORTANT

LEGE – Cum vor putea scăpa șoferii de plata amenzilor pentru rovinietă

Publicat cu

pe

Amenzile automate pentru lipsa rovinietei vor fi eliminate, iar șoferii vor putea plăti taxa în termen de 24 de ore după ce au intrat pe un tronson de drum național sau autostradă unde este necesară rovinieta.

Propunerea legislativă prin care conducătorul auto poate plăti rovinieta pentru ziua în curs până cel tâziu la ora 24 a zilei următoare a fost adoptată marți, 8 octombrie, de Camera Deputaților, cu 264 de voturi pentru, zero contra și zero abțineri.

„Practic, Legea nr. 226/2023 nu aducea nicio schimbare privind modul în care se realiza plata rovinietei pentru utilizatorul de autovehicul care, din diferite motive, a uitat să își plătească rovinieta și care este amendat automat, fără a avea posibilitatea de a remedia această situație care are la bază neatenția și nu rea-credința utilizatorului”, a explicat Sorin Dan Moldovan, deputat PNL, citat de antena3.ro.

„Fiind vorba despre o modificare adusă unui proiect care intră în vigoare începând cu 1 ianuarie 2026, plata retroactivă se va putea realiza începând cu 1 ianuraie 2026, ceea ce mă „obligă” să încep discuțiile cu cei de la Ministerul Transporturilor pentru a găsi o soluție pentru anul 2025. Le mulțumesc colegilor deputați din Comisia pentru transporturi pentru raportul favorabil, Ministerului Transporturilor pentru susținerea demersului meu și tuturor colegilor care astăzi au votat pentru această inițiativă”, a mai precizat Sorin Dan Moldovan.

Actualitate

YHP Logo