ECONOMIC
LEGE – După cât timp se prescrie o construcție fără autorizație?
Publicat cu
3 luni in urmape
De
Vlad HermanNoua lege a construcțiilor aduce modificări în ceea ce privește lucrările ce vor fi exceptate de la autorizație, astfel art. 11 alin. (1) din Legea 50/1991 enumeră aceste tipuri de construcții. Printre acestea se enumeră următoarele construcții sau lucrări ce se pot realiza în lisa unei autorizații de construire:
- Atunci când nu se schimbă forma acestora şi materialele din care sunt executate, se pot aduce reparații de împrejmuiri;
- Reparații realizate la acoperișuri, învelitori sau terase, atunci când nu se schimbă forma acestora;
- Reparații şi înlocuiri de tâmplărie interioară;
- Reparații şi înlocuiri de tâmplărie exterioară, în cazul în care se păstrează forma, dimensiunile golurilor şi tâmplăriei, inclusiv în situația în care se schimbă materialele din care sunt realizate respectivele lucrări;
- Reparații şi înlocuiri de sobe de încălzit şi ale coșurilor de fum aferente;
- Tencuieli, zugrăveli, vopsitorii, placaje şi alte finisaje interioare, precum şi pardoseli interioare;
- Dacă nu se modifică elementele de fațadă şi culorile clădirilor, se pot realiza reparații la tencuieli, zugrăveli, vopsitorii, placaje şi alte finisaje exterioare;
- Reparații sau înlocuiri la instalațiile interioare, precum şi reparații la branșamentele şi racordurile exterioare, de orice fel, aferente construcțiilor, în limitele proprietății;
- Montarea sistemelor locale de încălzire şi de preparare a apei calde menajere, precum şi montarea aparatelor individuale de climatizare şi/sau de contorizare a consumurilor de utilități;
- Se pot realiza lucrări de reparații, înlocuiri sau reabilitări, fără a aduce modificări calității şi formei arhitecturale a elementelor de fațadă, astfel:
- Lucrări de execuție asupra trotuarelor, zidurilor de sprijin ori scărilor de acces sau teraselor exterioare;
- Lucrări de reabilitare energetică a anvelopei sau a acoperișului – dacă nu se schimbă sistemul constructiv al acestuia, respectiv terasă/șarpantă – la clădiri de locuit individuale cu cel mult 3 niveluri;
- Lucrări de întreținere curentă, periodică şi reparații curente la infrastructura de transport şi la instalațiile aferente;
- Modificări de compartimentare nestructurală, demontabilă, realizată din materiale ușoare;
- Schimbarea de destinație, numai în situația în care pentru realizarea acesteia nu sunt necesare lucrări de construire/ desființare pentru care Legea prevede emiterea autorizației de construire/desființare, cu încadrarea în prevederile documentațiilor de urbanism aprobate;
- Instalarea, modificarea sau înlocuirea punctelor de acces pe suport radio cu arie de acoperire restrânsă care respectă caracteristicile fizice şi tehnice stabilite prin Regulamentul UE 2020/1070 al Comisiei;
- În vederea autorizației de securitate la incendiu se efectuează lucrări de intervenții în scopul implementării măsurilor necesare conform legislației prevenirii şi stingerii incendiilor în vigoare, respectiv executarea instalațiilor specifice prevenirii şi stingerii incendiilor;
- Lucrări de plantare a perdelelor forestiere de protecție şi împăduriri pe terenuri degradate;
- Lucrări de construcții funerare subterane şi supraterane, cu avizul administrației cimitirului;
- Lucrări pentru amplasarea de structuri ușoare demontabile pentru acoperirea terenurilor de sport existente sau destinate desfășurării evenimentelor culturale care vor fi realizate în baza unui aviz de amplasare;
- Cu notificarea prealabilă a unităților administrativ-teritoriale, se pot efectua lucrări de întreținere periodică şi reparații curente la infrastructura sistemului național de gospodărire a apelor cu rol de apărare împotriva inundațiilor, precum şi asupra instalațiilor aferente, inclusiv malurilor.
Art. 37 alin. 6 din legea 50/1991 stabilește documentele necesare certificatului de atestare pentru a înscrie în Cartea Funciară un drept de proprietate asupra unor construcții. Aceste documente sunt: expertiza tehnică, documentația cadastrală, precum și documentul prin care se constată încadrarea în reglementările de urbanism aprobate, care trebuie să fie conforme cu situația actuală a construcțiilor, scrie legalbadger
Expertiza tehnică va cuprinde aspecte referitoare la cerințele calității construcției, iar aceasta va fi întocmită de un expert tehnic. În ceea ce privește documentația cadastrală, aceasta reprezintă totalitatea înscrisurilor tehnice și juridice prin care se va expune situația reală a unui teren. În acest sens, trebuie menționat că bunul ce face obiectul dreptului de proprietate trebuie înscris în Cartea Funciară pe baza unui număr cadastral unic.
În lipsa unei autorizații de construire cel care a realizat construcția este predispus la o amendă contravențională cuprinsă între 1000 și 100.000 lei. Prin procesul verbal de contravenție persoana trebuie să intre în legalitate prin diferite moduri, într-un termen rezonabil.
Art. II pct. 14 din Legea nr. 7 din 6 ianuarie 2020 aduce modificări ale art. 37 alin. 6 din Legea nr. 50/1991 în ceea ce privește execuția lucrărilor în cazul construcțiilor ce s-au realizat în lipsa unei autorizații de construire. Potrivit art. 31 din Legea nr. 50/1991, termenul de prescripție pentru a constata contravențiile și de a aplica amenzile în cazul acestor construcții este de 3 ani, care începe să curgă de la momentul finalizării construcției. Astfel după îndeplinirea termenului de 3 ani de la momentul ultimelor construcții, unei persoane nu i se vor mai putea atrage sancțiuni contravenționale pentru construirea fără autorizații, fiind înlăturată în totalitate răspunderea contravențională.
CAPTURĂ SERIOASĂ – Prins cu peste 5 kg de canabis!
UNPR, apel către antreprenorii și românii cu drept de vot
Rockerii iau atitudine pentru turul 2 al prezidențialelor
VOLEI – Știința Explorări nu joacă în etapa zecea
IPJ MARAMUREȘ – Atenție șoferi la trecerile la nivel cu calea ferată fără bariere!
Vezi ce efecte negative au antibioticele si paracetamolul
Destinatii de vacanta: Creta – Cele mai frumoase locuri de pe Insula lui Zeus
SPITALUL MUNICIPAL SIGHETU MARMAȚIEI – Programări online pentru consultații
Telefonul de 200 lei preferat de interlopi şi urât de poliţişti. Şi Cherecheș îl avea la el când a fugit
Apa structurata, apa energizata, apa vie: Invata acum pasii necesari ca sa te simti mai sanatos si mai energic in 30 de zile!
ÎNOT MASTERS – Băimăreanul Ioan Ștefan Gherghel, campion european la 100 m fluture
CM ÎNOT – David Popovici, nou record mondial de juniori la 200 m liber
SCHIMBĂRI ÎN EDUCAȚIE – Fără teze obligatorii și medii semestriale
VIDEO – Băimăreanul Lucas Tohătan (BC CSU Sibiu), decisiv în victoria cu „U” BT Cluj
R. STAUDER (prefect Maramureș) – „Împreună cu structurile MAI monitorizăm activitățile care implică siguranța cetățenilor veniți din țara vecină” (VIDEO)
Actualitate
- Fără categorie13 ani in urma
Vezi ce efecte negative au antibioticele si paracetamolul
- Uncategorized12 ani in urma
Destinatii de vacanta: Creta – Cele mai frumoase locuri de pe Insula lui Zeus
- SANATATE2 ani in urma
SPITALUL MUNICIPAL SIGHETU MARMAȚIEI – Programări online pentru consultații
- ACTUALITATE12 luni in urma
Telefonul de 200 lei preferat de interlopi şi urât de poliţişti. Şi Cherecheș îl avea la el când a fugit
- Fără categorie14 ani in urma
Apa structurata, apa energizata, apa vie: Invata acum pasii necesari ca sa te simti mai sanatos si mai energic in 30 de zile!
- SPORT2 ani in urma
ÎNOT MASTERS – Băimăreanul Ioan Ștefan Gherghel, campion european la 100 m fluture
- SPORT2 ani in urma
CM ÎNOT – David Popovici, nou record mondial de juniori la 200 m liber
- ACTUALITATE2 ani in urma
SCHIMBĂRI ÎN EDUCAȚIE – Fără teze obligatorii și medii semestriale