Connect with us
Descarcă aplicația

ACTUALITATE

LEGE PROMULGATĂ – Victimele unei tentative de omor au dreptul la asistenţă juridică gratuită şi la compensaţii

Publicat cu

pe

Victimele unei tentative de omor sau membrii de familie ai unor persoane care au fost ucise au dreptul la asistenţă juridică gratuită şi la compensaţii financiare, arată legea promulgată luni de preşedintele Klaus Iohannis, informează AGERPRES.

Este vorba de actul normativ care modifică şi completează Legea 211/2004 privind unele măsuri pentru asigurarea informării, sprijinirii şi protecţiei victimelor infracţiunilor.

Victimele au dreptul de a fi informate, în cazul în care inculpatul va fi privat de libertate, respectiv condamnat la o pedeapsă privativă de libertate, cu privire la punerea în libertate în orice mod sau evadarea acestuia, conform Codului de procedură penală.

Potrivit actului normativ, victimele agresiunilor sexuale beneficiază, de asemenea, de asistenţă juridică gratuită.

Asistenţa juridică gratuită se acordă persoanelor asupra cărora a fost săvârşită o tentativă de omor, omor calificat, o infracţiune de vătămare corporală, o infracţiune intenţionată care a avut ca urmare vătămarea corporală a victimei, o infracţiune de rele tratamente aplicate minorului, o infracţiune de violenţă în familie, lipsire de libertate, viol, viol săvârşit asupra unui minor, agresiune sexuală, agresiune sexuală săvârşită asupra unui minor, determinare sau înlesnire a întreţinerii de acte sexuale sau de natură sexuală între minori, corupere sexuală a minorilor, racolare a minorilor în scopuri sexuale şi de hărţuire sexuală, pornografie infantilă.

De această asistenţă beneficiază şi membrii de familie ai persoanelor decedate prin săvârşirea infracţiunilor de omor, omor calificat, precum şi a infracţiunilor intenţionate care au avut ca urmare moartea persoanei.

Asistenţa juridică gratuită se acordă fiecărei victime pe tot parcursul procesului şi în faza de executare silită a hotărârii privind despăgubirile civile acordate acesteia, în limita unei sume echivalente cu cinci salarii de bază minime brute pe ţară, stabilite pentru anul în care victima a formulat cererea de asistenţă juridică gratuită.

În cazul în care complexitatea cauzei a crescut ca urmare a unor împrejurări care nu erau previzibile la momentul formulării primei cereri de asistenţă juridică gratuită ori de la data acordării asistenţei juridice gratuite s-a scurs mai mult de un an, iar procesul penal nu s-a încheiat, victima poate formula o nouă cerere pentru acordarea asistenţei juridice gratuite, fără ca prin cumularea sumelor obţinute să se poată depăşi dublul limitei prevăzute.

Fondurile necesare pentru acordarea asistenţei juridice gratuite se asigură din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Justiţiei.

Adauga comentariu

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

YHP Logo