CS Minaur a început sezonul cu o victorie importantă pe teren propriu, 26-24 cu Corona Brașov, și a încheiat anul cu un succes la fel de mare, obținuta azi acasă cu SCM Râmnicu Vâlcea. Partida din etapa a 12-a a Ligii Florilor a fost la discreția băimărencelor care nu au dat nicio șansă adversarelor. Oaspetele nu au condus nicio dată, consemnânddu-se doar două momente de egalitate, 0-0 și 1-1.
Nu a fost un meci de o calitate extraordinară, cele două formații greșind mult în atac, dar acest lucru a fost suplinit de dârzenia cu care s-a disputat meciul.
Antrenorii gazdelor au pregătit foarte bine jocul, apărarea funcționând excelent, dovadă fiind și numărul mic de goluri primite. În atac Minaur a marcat foarte puțin de la linia de 9 metri, dar a compensat prin goluri înscrise, în urma unor pătrunderi și de pe postul de extremă sau pivot. De partea cealaltă lucrurile au stat exact invers. Nu au funcționat extremele și pivoții, zone în care băimărencele s-au apărat bine, și s-a aruncat mult de la distanță, dar de cele mai multe ori imprecis.
Băimărencele au făcut la final și spectacol, Pavlovic marcând în urma unei duble aeriane, iar Quintino a finalizat cu stil un contraatac.
Minaur încheie astfel anul cum nu se poate mai frumos, cu un bilanț mult peste așteptări, 10 victorii și 2 înfrângeri în deplasare cu Gloria Bistrița și CSM București, și suporterii băimăreni sunt îndreptățiți să viseze la calificarea într-o cccupă europeană la finalul campionatului.
CS Minaur Baia Mare – SCM Râmnicu Vâlcea 29-22 (13-10)
CS Minaur: Dumanska (10 intervenții), Mihiș – Ianăși, Galinska 2/5, Vukajlovic 4/6, Damian 1/2, Quintino 7 (5 din 7m)/9, Da Costa, Romaniuc, Woller 3/3, Cazanga 2/7, Terciu, Lundback 6/9, Tatar, Spugnini 3/6, Pavlovic 1/1. Antrenori: Andrei Popescu, Raul Fotonea, Daniel Apostu.
SCM Râmnicu Vâlcea: Foggea (4 intervenții), Kelemen (3 intervenții) – Hagman 2 (din 7m)/2, Elghaoui, Grigore, Wollik 3/5, Necula 2/5, Bujor 0/2, Florica 1/1, Maidhof 2/6, Zschocke 3/7, Ljepoja 0/1, Toublanc 1/3, Mokat , Gogârlă 4/6, Cholevova 4/8. Antrenori: Rasmus Poulsen, Marian Crăciun, Luminița Dinu.
Aruncări de la 7 metri: 4-2, transformate 4-2.
Minute de eliminare: 6-8.
Au arbitrat: Theodor Șerbu și Andrei Vasilescu (București). Obseervator: Valentin Călina (Pitești).
Marius CÎMPIAN