Connect with us
Descarcă aplicația

SPORT

LIGA FLORILOR – CS Minaur întâlnește campioana CSM București (joi, ora 17.30, Pro Arena)

Publicat cu

pe

Oaspete de marcă în sala Lascăr Pană. CS Minaur va întâlni CSM București într-o partidă restantă din etapa a patra a Ligii Florilor. Meciul se va disputa joi, 28 octombrie, de la ora 17.30, și va fi televizat în direct de postul de televiziune Pro Arena. Întâlnirea va fi arbitrată de C. Popa (Galați) și I. Velișca (Buzău), în timp ce A. Rucoi (Târgu Mureș) va fi observator din partea Federației Române de Handbal.

Băimărencele par a fi în misiune imposibilă la acest meci ținând cont că întâlnesc campioana României, o echipă ce domină autoritar toate competițiile interne. Din păcate pentru handbalul feminin românesc, CSM București nu convinge și în Europa, având deja două înfrângeri consecutive, din trei meciuri, în actuala ediție a Ligii Campionilor.

CS Minaur vine la acest meci după prestația lamentabilă de la Mioveni (27-33 cu Dacia) și suporterii așteaptă măcar o schimbare de atitudine în echipa băimăreană, în fața unui adversar mult mai valoros cum este CSM București.

Actualitate

YHP Logo