Connect with us
Descarcă aplicația

SPORT

LIGA FLORILOR – CS Minaur n-a avut emoții cu CSU București

Publicat cu

pe

Fetele de la CS Minaur și-au confirmat statutul de favorite în meciul jucat azi în deplasare, în etapa a 20-a a Ligii Florilor, cu CSU București și s-au impus la un scor confortabil. Meciul a reprezentat un bun antrenament pentru mult mai dificila întâlnire de duminică cu Gloria Bistrița, programată pe teren propriu în cadrul etapei a 21-a. În partida disputată în sala Rapid au primit minute bune de joc handbalistele care au fost utilizate mai puțin în meciurile anterioare (Cristina Laslo nu a fost trecută pe foaia de arbitraj), iar antrenorii Raul Fotonea și Daniel Apostu au putut să experimenteze anumite lucruri, inclusiv jocul cu șapte jucătoare de câmp în atac.

A fost a șaptea victorie consecutivă obținută de CS Minaur în Liga Florilor.

CSU Știința București – CS Minaur Baia Mare 27-34 (13-16)

CSU Știința: I. Simion, Prodan – Coman 4, Ionescu, Gădăleanu 1 (din 7m), Leuștean 3, Mălăncuș, Badea, Șerban 3, Boljevic 10 (2 din 7m), Pîrvu, Tetean, Chiricuță, Bîță 2 (1 din 7m), Cavlovic 3, Tecar. Antrenor Sorin Bârză.

CS Minaur: Enache, Pandzic – Lavko 1 (din 7m), Burlachenko 5, Severin 2, Tănasie 3 (1 din 7m), Kerekes 3, De Souza, Petruș 2, Zych 4, Țîrle 3, Fujita 7, A. Popa 4, Polocoșer. Antrenori Raul Fotonea și Daniel Apostu.

Actualitate

YHP Logo