Connect with us
Descarcă aplicația

SPORT

LIGA FLORILOR – Fetele de la Minaur își iau „la revedere” de la suporteri (joi, ora 18) pentru acest sezon

Published

on

Joi, 26 mai (ora 18), CS Minaur (locul 6, 42p) va disputa ultimul meci pe teren propriu din acest sezon, în compania echipei Gloria Buzău (locul 4, 46p). Cu această ocazie, vor evolua pentru ultima dată în fața fanilor băimăreni Cristina Laslo, Asuka Fujita, Yaroslava Burlachenko, Jelena Lavko, Alexandra Severin, Karoline De Souza și Angel Cioca, handbaliste care din campionatul următor vor îmbrăca tricoul altor echipe.

Partida va  fi arbitrată de M. Ghiorghișor (București) și R. Harabagiu (Moreni), în timp ce V. Călina (Pitești) va fi observator din partea Federației Române de Handbal.

Teoretic, CS Minaur ar putea termina campionatul mai sus de locul 6, dar practic este aproape imposibil acest lucru, ținând cont că în ultima etapă vor juca în deplasare cu CSM București, iar echipele de pe locurile 4 și 5, Gloria Buzău și Măgura Cisnădie, vor face, mai mult ca sigur, și ele puncte în ultimele două runde.

În cel mai nefericit caz, dacă vor pierde ultimele două meciuri, iar HC Zalău le va câștiga, băimărencele ar putea chiar scăpa printre degete locul 6, în dtrimentul echipei lui Gheorghe Tadici.

Chiar dacă locul 6 este sub așteptări și nu asigură participarea în ediția viitoare a cupelor europene, băimărencele rămân în acest sezon cu o performanță remarcabilă obținută în EHF European League (locul 4).

Clasament: 1. Rapid București 63p, 2. CSM București 62p, 3. SCM Râmnicu Vâlcea 55p, 4. Gloria Buzău 46p, 5. Măgura Cisnădie 46p, 6. CS Minaur 42p, 7. HC Zalău 37p

Programul etapei a 25-a (joi, 26 mai):

CSU Știința București – CSM Deva (ora 14)

CS Minaur – SCM Gloria Buzău (ora 18)

CSM Slatina – HC Dunărea Brăila (ora 18)

Dacia Mioveni – Măgura Cisnădie (ora 18)

HC Zalău – CSM București (ora 18, TVR 2)

Gloria Bistrița – SCM Râmnicu Vâlcea

Rapid București – SCM Craiova (ora 18, TVR 1)

 

Actualitate

YHP Logo