Liga Zimbrilor revine în actualitate odată cu etapa a 16-a. Nu vor fi primele meciuri oficiale din acest an, deoarece o partidă de campionat s-a disputat deja în devans, CSM Oradea – Dinamo București 28-38 (12-17), în cadrul etapei a 20-a.
Programul etapei a 16-a:
– azi, 3 februarie
SCM Politehnica Timișoara – Dinamo București (ora 17.30)
Meciul este unul de 2 solist, echipa campioană neavând rival pe plan intern în acest sezon.
– sâmbătă, 4 februarie
CSM Focșani – Potaissa Turda (ora 15.45, Pro Arena)
Este cel mai echilibrat meci al etapei în care se întâlnesc ocupantele locurilor 6 și 7. Echipa din Focșani a jucat un singur meci de pregătire în acest an, 33-34 în deplasare cu CSU din Suceava, în timp ce Potaissa a disputat patru amicale pe teren propriu, toate câștigate. În lotul echipei din Turda a revenit și Georgică Cântec, refăcut după o accidentare serioasă.
CSM Oradea – CSM Constanța (ora 17)
În mod normal, constănțenii nu pot rata victoria în fața unei echipe care a înregistrat eșecuri pe linie în sezonul în care au revenit în Liga Zimbrilor.
CSU din Suceava – CSM București (ora 17)
Echipa moldoveană este redutabilă pe teren propriu, dar va avea în acest meci un adversar de calitate, care vrea să mețină contactul cu formațiile de pe podium. CSU Suceava i-a recuperat pe accidentații Balazs Botond, Leonard Ștefan și Alex Bologa, în timp ce formația bucureșteană s-a întărit prin venirea lui Octavian Bizău, împrumutat de la Dinamo. În schimb, CSM l-a cedat la Universitatea Cluj (Divizia A) pe Călin Hossu.
Steaua București – CSM Bacău (ora 17.30, Pro Arena)
Conform calculelor hârtiei, Steaua este favorită în această partidă, cele două echipe fiind despărțite în acest moment de 11 puncte în clasamentul Ligii Zimbrilor. Formația din Bacău are, însă, și ea șansele ei în acest meci.
CSM Odorheiu Secuiesc – HC Buzău (ora 18)
Gazdele speră să bifeze al doilea succes din acest sezon, chiar dacă șansele de a evita retrogradarea directă sunt mici. Oaspeții au neapărată nevoie de cele trei puncte, pentru a-și mări șansele de a evita turneul de baraj. HC Buzău s-a întărit în această iarnă, odată cu sosirea interului dreapta Eduard Iordachi, împrumutat de la CS Minaur.
CS Minaur Baia Mare – CSM Vaslui (ora 18)
CS Minaur a disputat în deplasare ultimele trei partide de campionat și n-a mai evoluat în fața propriilor suporteri din data de 20 noiembrie 2022 (28-29 cu Steaua). Băimărenii nu concep să rateze cucerirea celor trei puncte, dar, cu siguranță, vasluienii vor încerca să-și vândă scump pielea.
Clasament
1 | CS Dinamo București | 16 | 16 | 0 | 0 | 603 | 460 | 147 | 8 | 0 | 8 | 0 | 24 | 24 | 48 |
2 | CSM Constanta | 15 | 11 | 2 | 2 | 447 | 395 | 52 | 7 | 1 | 4 | 1 | 22 | 13 | 35 |
3 | CS Minaur Baia Mare | 15 | 11 | 0 | 4 | 437 | 399 | 38 | 4 | 0 | 7 | 0 | 12 | 21 | 33 |
4 | CSM București | 15 | 10 | 0 | 5 | 444 | 412 | 32 | 7 | 0 | 3 | 0 | 21 | 9 | 30 |
5 | CSA Steaua București | 15 | 9 | 1 | 5 | 448 | 426 | 22 | 5 | 0 | 4 | 1 | 15 | 13 | 28 |
6 | CSM Focșani 2007 | 15 | 8 | 3 | 4 | 413 | 414 | -1 | 4 | 2 | 4 | 1 | 14 | 13 | 27 |
7 | AHC Potaissa Turda | 15 | 8 | 1 | 6 | 435 | 435 | 0 | 5 | 0 | 3 | 1 | 15 | 10 | 25 |
8 | CSM Bacău | 15 | 6 | 2 | 7 | 430 | 449 | -19 | 3 | 1 | 3 | 1 | 10 | 10 | 20 |
9 | CSU din Suceava | 15 | 5 | 2 | 8 | 455 | 463 | -8 | 4 | 2 | 1 | 0 | 14 | 3 | 17 |
10 | ACS HC Buzău 2012 | 15 | 5 | 1 | 9 | 424 | 439 | -15 | 4 | 0 | 1 | 1 | 12 | 4 | 16 |
11 | CSM Vaslui | 15 | 5 | 1 | 9 | 414 | 447 | -33 | 3 | 0 | 2 | 1 | 9 | 7 | 16 |
12 | SCM Politehnica Timișoara | 15 | 4 | 1 | 10 | 421 | 457 | -36 | 2 | 1 | 2 | 0 | 7 | 6 | 13 |
13 | CSM Odorheiul Secuiesc | 15 | 1 | 0 | 14 | 411 | 500 | -89 | 1 | 0 | 0 | 0 | 3 | 0 | 3 |
14 | CSM Oradea | 16 | 0 | 0 | 16 | 435 | 521 | -86 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 |
foto Ovidiu Dragomir Facebook CS Minaur