Connect with us
Descarcă aplicația

ACTUALITATE

MAME MINORE – Care este situația în județul Maramureș

Publicat cu

pe

Reprezentanții de incluziune socială Maramureș informează că, în perioada decembrie 2021-aprilie 2022, au beneficiat lunar de indemnizație creștere copil un număr de 84 mame minore, aceleași persoane beneficiind atât de alocația de stat cuvenită lor cât și de alocația de stat pentru copilul nou-născut.

Ca urmare a sesizărilor înregistrate la nivelul Serviciului Intervenție în Regim de Urgență în Domeniul Asistenței Sociale din cadrul DGASPC Maramureș s-a identificat un număr de 4 adolescente, mame minore aflate în situație de risc. Astfel, ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor părintești cu privire la mamele minore aflate în situație de risc, s-a instituit măsura de protecție socială: plasament în regim de urgență la Centrul de Primire în Regim de Urgență Baia Mare pentru una din cele 4 adolescente, fiind ulterior reintegrată în familie. Celelalte 3 adolescente au rămas în familie. Cu privire la copiii acestora, au fost consiliați bunicii materni în vederea întocmirii documentelor pentru instituirea plasamentului la aceștia. Doar pentru un copil a fost instituită măsura de protecție specială: plasament la asistent maternal profesionist în județul Timis, mama având domiciliul în acest județ.

În perioada decembrie 2021- mai 2022, în Centrul Maternal Baia Mare a fost identificată o mama minoră cu copilul ei care a beneficiat de serviciile oferite, până în 22 aprilie 2022, când s-a dispus încetarea rezidenței în centru.
La nivelul municipiului Sighetu Marmației, au fost identificate 2 mame minore (16 ani respectiv 17 ani), dar care nu se află in situație de risc social.
La nivelul Directiei de Asistență Socială Baia Mare, au fost identificate un număr de 27 mame minore aflate în situații de risc social.

Actualitate

YHP Logo