Connect with us
Descarcă aplicația

ADMINISTRATIE

MARAMUREȘ – Consiliul Județean i-a premiat pe șefii de promoție ai claselor a VIII-a și a XII-a

Publicat cu

pe

Consiliul Județean Maramureș i-a premiat vineri pe șefii de promoție ai claselor a VIII-a și a XII-a. Vorbim de 208 șefi de promoție, 165 pentru clasele a VIII-a și 43 din clasele a XII-a, care au fost recompensați în cadrul unei ceremonii care s-a desfășurat în fața Palatului Administrativ din Baia Mare.

”Premierea elevilor care au atins excelența în educație este pentru mine unul dintre cele mai frumoase momente în activitatea de președinte al Consiliului Județean Maramureș. De fiecare dată când organizăm o premiere pentru elevii care obțin rezultate deosebite și pentru profesorii care îi ghidează, conștientizăm că Maramureșul are cu siguranță viitor! Șefii de promoție ai claselor a VIII-a și a XII-a, pe care i-am premiat astăzi, sunt niște tineri extraordinari, pe care am avut onoarea să îi felicit pentru tot ceea ce au realizat până acum și să îi încurajez pentru etapele care urmează în viața lor, să le mulțumesc pentru ceea ce reprezintă pentru comunitatea noastră, pentru Maramureș! Le mulțumesc pentru colaborare și sprijin lui Gabriel Bogdan Ștețco, administratorul public al județului și lui Ioan Muntean , inspector școlar general adjunct.

În acest an avem 208 șefi de promoție, 165 pentru clasele a VIII-a și 43 din clasele a XII-a. 144 de tinere și 64 de tineri, cei mai performanți elevi pe care îi are Maramureșul! Avem datoria să respectăm eforturile lor, pentru că nu este vorba despre un câștig pe care l-au obținut ușor, ci este rodul a patru ani de muncă serioasă, în care au învățat nu doar pentru un examen, ci zi de zi, fiind sprijiniți de părinții și profesorii lor care i-au îndrumat în toată această perioadă. Acest efort trebuie premiat și încurajat, dat exemplu și celorlalți care pot ajunge pe acest drum al excelenței.

Dragi elevi, șefi de promoție, vă încurajez să mergeți mai departe, să obțineți în continuare rezultate onorante, iar atunci când veți absolvi universitățile pe care le alegeți, fie că sunt în Baia Mare sau în alte orașe din țară sau străinătate, să aveți în continuare Maramureșul în suflet! Îmi doresc și sper, mai mult, mă străduiesc prin activitatea mea din administrație să mă asigur că veți reveni aici, acasă, să construim împreună Maramureșul viitorului!

Dacă în 2021, când am organizat prima premiere, am avut un număr mai mic de elevi, astăzi cei pe care îi distingem pentru performanțele lor sunt mult mai mulți, fie că vorbim despre cei care au câștigat olimpiade sau cei care s-au remarcat la examenele naționale ori șefi de promoție. Acest fapt mă bucură foarte mult, pentru că exact acest lucru mi-am dorit să îl obținem prin demersul nostru: să vedem din ce în ce mai mult dorința de a excela a elevilor, să fie premiați, să existe competiție, pentru că această competiție pentru excelență ne aduce tot ceea ce este mai bun în față!

În mandatul meu de președinte al Consiliului Județean Maramureș am făcut eforturi majore pentru a susține excelența în învățământ. Începând cu 2021, am premiat anual șefii de promoție ai claselor a VIII-a și a XII-a, dar și elevii și profesorii cu rezultate excepționale obținute la concursurile naționale și internaționale. De asemenea, am recunoscut performanțele elevilor de clasa a VIII-a care au obținut media 10 la Evaluarea Națională, respectiv ale liceenilor care au obținut media 10 la examenul de Bacalaureat.

Aceeași susținere au avut-o și sportivii și antrenorii din județul nostru care au obținut performanțe deosebite la concursurile școlare și competițiile sportive. Parcursul meu la președinția Consiliului Județean Maramureș ajunge la final în toamna acestui an. Îmi doresc ca noua conducere să continue să susțină performanțele elevilor și ale profesorilor, pentru că acest demers este unul dintre cele mai importante pentru viitorul nostru, al Maramureșului, dar și al României. Eu pot să vă asigur doar că, indiferent de poziția pe care o voi ocupa pe viitor, voi continua să susțin educația, elevii, profesorii, sportivii, maramureșenii. Am fost, sunt și voi rămâne fidel misiunii mele de a dezvolta Maramureșul!”, a menționat Ionel Bogdan, președintele CJ Maramureș.

Vlad HERMAN

Print Friendly, PDF & Email

Actualitate

YHP Logo