Connect with us
Descarcă aplicația

ACTUALITATE

MARAMUREȘ – Cursurile de apă sunt pline de gunoaie

Publicat cu

pe

Nu trebuie să vină vreo instituție a statului să ne spună că Maramureșul nu are ape curate. O vedem zilnic, ceea ce nu face decât să ne întristeze. Însă sunt și lucruri bune, care au fost evidențiate de către actualul director al SGA Maramureș în cadrul celei mai recente ședințe de Colegiu Prefectural din acest an. Și anume că dacă acum cîțiva ani de pe barajul Firiza se strângeau peste 1000 de saci de deșeuri, la ultimele acțiuni de ecologizare s-au strâns doar câteva sute, semn că oamenii au o oarecare grijă.

SGA Maramureș a anunțat că acțiunea de salubrizare ca prevenire a efectelor inundațiilor are loc în perioada 20 mai-28 iunie 2024, iar aceasta se va finaliza cu un Raport realizat la nivel de județ de către Grupul de Suport Tehnic din cadrul Comitetului Județean pentru Situații de Urgență.

„Ca și teme pentru verificare sunt cursurile de apă pe care s-au produs în anii anteriori blocaje, care au condus
la pagube importante, localitățile în care au avut loc inundații ca urmare a nerealizării/neîntreținerii corespunzătoare a șanțurilor și rigolelor de scurgere a apelor pluviale, respectiv punctele critice identificate cu ocazia acțiunilor de control anterioare. Ca acțiune de prevenire a inundațiilor și a salubrizării cursurilor de apă,
Sistemul de Gospodarire a Apelor (SGA) Maramureș a transmis adresa nr. (755/AE/04.03.2024) tuturor Primăriilor din județul Maramureș și în acelaș timp, în desfășurarea activității de teren se discuta aspectele prevenirii inundațiilor și ale salubrizării zonelor, cu toți factorii implicați.

În anul 2023, în perioada 12 iunie 2023-23 iunie 2023 s-a desfășurat acțiunea similară celei prezentate mai sus, acţiunea de verificare a modului în care au fost salubrizate cursurile de apă şi au fost realizate şi întreţinute şanţurile şi rigolele în localităţi, pentru asigurarea secţiunilor de scurgere a apelor mari în judeţul Maramureș. Cu ocazia acestei acțiuni au fost identificate depozite necontrolate de deșeuri, constând în materiale plastice (PET-uri, pungi plastic etc.), materiale textile, materiale rezultate din demolări, materiale de constucții, resturi menajere, resturi vegetale rezultate din toaletarea copacilor.

Probleme identificate au fost inexistența șanțurilor și rigolelor pentru asigurarea canalizării apelor pluviale (măsura: executarea de șanțuri și rigole în vederea colectării apelor pluviale, acolo unde nu există și întreținerea celor existente), șanțuri și rigole pentru asigurarea canalizării apelor pluviale–colmatate (măsura: decolmatarea șanțurilor și rigolelor în vederea asigurării secțiunii de curgere), malurile și albiile cursurilor de apă cu depozite de deșeuri (măsura: Se vor igieniza și salubriza cursurile de apă de pe raza U.A.T-urilor – Măsura: Continuarea acțiunilor de execuție și întreținere a șanțurilor și rigolelor, inclusiv menținerea curățeniei pe malurile și cursurile de apă la nivel de UAT-uri. În decursul anului 2023, la controalele efectuate pe cursurile de apă, au fost verificate și o parte din măsurile stabilite cu ocazia acestor verificări. Sistemul de Gospodărire a Apelor Maramureș are în vedere prevederile legislației în vigoare și monitorizăm aceste acțiuni”, arată SGA Maramureș.

Dragoș HOJDA

Print Friendly, PDF & Email
Adauga comentariu

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate