Connect with us
Descarcă aplicația

ACTUALITATE

MARAMUREȘ – Din 1 octombrie avem brățara electronică de supraveghere

Publicat cu

pe

Din octombrie în Maramureș va deveni funcțională brățara electronică de supraveghere, mai repede decât era prevăzut inițial. Decizia a fost luată de Guvern, care a decis că județul nostru, alături de alte județe, va intra în rândul județelor unor infractorii vor fi supravegheați cu ajutorul acestui dispozitiv.

Inițial se vorbea de o a treia etapă, care urma să înceapă în anul 2025, fiind vizate unitățile administrativ-teritoriale deja intrate în sistem, la care s-ar adăuga Alba, Arad, Argeș, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Buzău, Dâmbovița, Dolj, Gorj, Hunedoara, Ialomița, Maramureș, Olt, Suceava, Timiș și Tulcea.

Decizia de zilele trecute a fost că a treia etapă va începe mai devreme, adică în anul 2024, începând cu 1 octombrie. vom avea brățară electronică la nivelul unităților administrativ-teritoriale prevăzute în lege inițial și la nivelul județelor Alba, Arad, Argeș, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Buzău, Dâmbovița, Dolj, Gorj, Hunedoara, Ialomița, Maramureș, Olt, Suceava, Timiș și Tulcea”.

Potrvit deciziei luate de Guvern, „în situația în care, la efectuarea controlului de securitate pe aeroporturi, este identificată o persoană care poartă un dispozitiv electronic de supraveghere, personalul din cadrul structurii
care efectuează controlul de securitate are obligația de a anunța, de îndată, polițiștii din cadrul unității de poliție din aeroport sau unitatea de poliție desemnată de Poliția Română.” În cazul arestului la domiciliu, verificarea dispozitivelor electronice de supraveghere fixe se realizează la imobilul în care persoana supravegheată execută măsura. Verificarea dispozitivelor electronice de supraveghere mobile se realizează la imobilul în care persoana
supravegheată execută măsura arestului la domiciliu, la sediul organului de supraveghere sau în
alt loc decis de acesta, stabilit în condițiile legii”, arată Guvernul României.

Ce este de știut este că „persoana protejată și persoana supravegheată au obligația de a preda dispozitivul
electronic de supraveghere mobil, respectiv dispozitivul electronic de supraveghere fix, în ziua următoare celei în care s-a împlinit termenul pentru care a fost dispusă măsura monitorizării electronice prin ordinul de protecție, controlul judiciar, controlul judiciar pe cauțiune, respectiv arestul la domiciliu ori la solicitarea organului de supraveghere, atunci când prin hotărârea instanței de judecată sau prin ordonanța procurorului s-a dispus, după caz, revocarea/modificarea ordinului de protecție sau încetarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție provizoriu, revocarea/modificarea controlului judiciar, controlului judiciar pe cauțiune, respectiv arestului la domiciliu, ori înlocuirea unei măsuri preventive cu o altă măsură preventivă sau încetarea măsurii de a purta permanent un dispozitiv electronic de supraveghere, dispuse prin control judiciar, control judiciar pe cauțiune sau arest la domiciliu, după caz”.

Scapi de brățara electronică atunci când s-a decis „încetarea/revocarea măsurii de a purta permanent un dispozitiv electronic de supraveghere dispuse prin ordin de protecție provizoriu, ordin de protecție sau ordin european de
protecție, control judiciar, control judiciar pe cauțiune sau arest la domiciliu, după caz, înlocuirea unei măsuri preventive cu o altă măsură preventivă, părăsirea teritoriului național de către persoana supravegheată, perioada în care persoana supravegheată execută pedeapsa închisorii, măsura arestului preventiv, a reținerii sau o pedeapsă/măsură educativă privativă de libertate, atunci când organul judiciar competent încuviințează demontarea în cazul controlului judiciar, controlului judiciar pe cauțiune sau al arestului la domiciliu, respectiv atunci când situația medicală a persoanei supravegheate impune, la solicitarea personalului medical și numai urma informării organului judiciar competent, defecțiune, deces”.

Dragoș HOJDA

Adauga comentariu

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

YHP Logo