Connect with us
Descarcă aplicația

ADMINISTRATIE

MARAMUREȘ – Parcul industrial Baia Sprie, pregătit să primească investitori anul viitor. Urmează Fărcașa și Șomcuta Mare

Publicat cu

pe

Parcul industrial de la Baia Sprie este pregătit să primească investitori din 2023. Au fost finalizate lucrările pentru drumul de acces și utilitățile publice, astfel încât investitori români sau străini să își poată dezvolta companiile în acest loc. Acest parc industrial va avea o suprafață de 34 de hectare, cu posibilitate de extindere la 50 de hectare.
Azi au fost făcuți noi pași pentru realizarea altor două parcuri industriale în județ.
„În ședința de azi a Consiliului Județean, am aprobat indicatorii tehnico-economici și studiile de fezabilitate pentru realizarea parcurilor industriale de la Fărcașa și Șomcuta Mare, urmând a fi depuse cererile de finanțare pentru dezvoltarea acestor parcuri prin fonduri europene. Acestea vor fi realizate pe o suprafață de 20 de hectare, respectiv 10 hectare, ambele fiind cu posibilitate de extindere”, transmite Ionel Bogdan, președintele Consiliului Județean Maramureș.
Pe partea de infrastructură, parcul industrial de la Fărcașa are o valoare de 43,8 milioane lei, iar parcul industrial de la Șomcuta Mare este în valoare de 19 milioane lei.

Actualitate

YHP Logo