Comisariatul Județean Maramureș al Gărzii Naționale de Mediu a depistat numeroase probleme în județ, fiind aplicate zeci de amenzi pentru ilegalitățile constatate. Instituția amintită a realizat în primele 3 trimestre ale anului 2024 un număr de 684 actiuni de control din care 167 au fost planificate la obiective cuprinse în Lista obiectivelor controlate, 29 acțiuni de control planificate tematice, o inspecție SEVESO împreună cu reprezentanții ISU Maramureș și APM Maranureș. Aici mai adăugăm și 487 acținui de control neplanificate.
„S-au aplicat 48 de sancțiuni contravenționale, din care 14 Avertismente și 34 de amenzi contravenționale în valoare totală de 611.500 RON.
Amenzile au fost aplicate pentru desfășurarea activității fără deținerea autorizației de mediu, nerealizarea în totalitate și la termen a măsurilor stabilite prin actele de control, nerespectarea condițiilor din autorizația de mediu, gestionarea necorespunzătoare a deșeurilor rezultate din activitatea desfășurată, executarea de lucrări construite pe ape sau care au legătură cu apele fără aviz de gospodărire a apelor și depozitări necontrolate de deșeuri
S-au intocmit 3 sesizări penale, respectiv sesizarea organelor de cercetare penală privind săvârșirea faptelor de recoltare, capturare, ucidere sau vătămare a unor exemplare de pești cuprinse în anexa 4A și 4B din OUG nr. 57/2007 actualizată privind regimul ariilor naturale protejate , conservarea ariilor naturale, a florei și faunei sălbatice, aflate în mediul lor natural în oricare din stadiile ciclului biologic, sesizarea organelor de cercetare penală pentru încălcări ale prevederilor art. 20 alin (4) raportat la prevederile art. 66 alin (1) lit. g) din OUG nr. 92/2021 privind regimul deșeurilor – eliminarea, deţinerea, păstrarea deşeurilor în afara spaţiilor autorizate. S-a mai făcut sesizarea organelor de cercetare penală pentru încălcări ale prevederilor art. 20 alin(5) raportat la raportat la prevederile art. 66 alin (1) lit. e) din OUG nr. 92/2021 privind regimul deșeurilor – incendierea deșeurilor de anvelope”, precizează Garda de Mediu Maramureș.
Tot în perioada amintită s-a transmis la Agenția pentru Protecția Mediului Maramureș o propunere de suspendarea a actului de reglementare.
Dragoș HOJDA