Connect with us
Descarcă aplicația

ADMINISTRATIE

MARAMUREȘ – Proiectul privind renovarea sediului serviciilor de permise și pașapoarte prinde contur

Publicat cu

pe

Ieri, 07.2023, la sediul Instituției Prefectului – Județul Maramureș a avut loc o întâlnire cu echipa de proiectare, care a prezentat planșele aferente noului interior și a noii fațade a clădirii, urmând ca până la finalului lunii iulie, etapa de proiectare să fie finalizată.

„Ședința de lucru a fost condusă de domnul prefect Rudolf Stauder și au fost discutate mai multe aspecte de ordin tehnic privind renovarea clădirii, astfel încât costurile energetice să scadă considerabil, angajații să lucreze într-un mediu sigur și curat, iar accesul publicului să fie mai facil.
Proiectul implementat de Instituția Prefectului – Județul Maramureș prin Programului Național de Redresare și Reziliență (și fonduri naționale) în parteneriat cu Ministerul Afacerilor Interne a fost demarat în 20.01.2023, are o perioadă de implementare de 30 de luni, iar valoarea lui este de 7.630.185,00 lei”, informează reprezentanții Instituției Prefectului Maramureș.

Actualitate

YHP Logo