Connect with us
Descarcă aplicația

IMPORTANT

Maramureșul are o nouă stațiune turistică de interes național!

Publicat cu

pe

Maramureșul are încă o stațiune turistică de interes național recunoscută oficial. Este vorba de comuna Moisei, a cărei atestare a fost aprobată în ședința de Guvern din data de 21 noiembrie. Comuna Moisei este cea mai mare din județul Maramureș, ca număr de locuitori, se află la poalele munților Rodnei, cu masivul Pietrosul în partea de sud și Munții Maramureșului în partea de nord. Este atestată documentar încă din anul 1213.
„Comuna păstrează încă multe locuri interesante din punct de vedere etnografic precum Izvorul lui Dragoș, Izvorul Negru, dar și cătunele de la nord de râul Vișeu și obiective turistice precum Complexul monahal cu mănăstirea Maicii Domnului, monumentul martirilor compus din 12 figuri antropomorfe din piatră situate în cerc, Casa Muzeu și grupul statuar. Turiștii pot vizita Parcul Natural Munții Maramureșului, cu cele 4 arii protejate și anume Stâncăriile Sâlhoi-Zâmbroslavile, Cornu Nedeii-Ciungii Bălăsânii, Farcău-Vinderel-Mihăilecu și Poiana cu narcise Tomnatec-Sehleanu. În zonă se găsesc peste 30 de peșteri și câteva cascade. Se mai pot vizita Parcul Național Munții Rodnei – Rezervația Biosferei, declarat sit Natura 2000 și Sit de Importanță Comunitară cât și ca Arie de Protecție Avifaunistică, Rezervația științifică Pietrosul Mare – care adăpostește o serie de specii rare de plante, endemice carpatice sau rodnene și Rezervația naturală Piatra Rea – protejată pentru abundența exemplarelor de floare de colț”, anunță Ministerul Economiei și Turismului.
Dragoș HOJDA

Adauga comentariu

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

YHP Logo