Connect with us
Descarcă aplicația

MOZAIC

MEDICINĂ – Capul unui copil palestinian de 12 ani a fost ”reatașat” într-un spital din Ierusalim după ce a fost decapitat intern

Publicat cu

pe

Capul unui băiat palestinian în vârstă de 12 ani a fost ”reatașat” după ce a fost decapitat intern în urma impactului cu o mașină, în timp ce mergea cu bicicleta, informează Ambasada Israelului în România care citează publicația israeliană israel21c.org.

O rană de acest tip este aproape întotdeauna fatală. Cu toate acestea, Suleiman Hassan a fost externat săptămâna aceasta de la Centrul Medical Hadassah Ein Kerem din Ierusalim, viața sa fiind salvată de o operație complicată de urgență urmată de terapie intensivă.

Chirurgii ortopezi Dr. Ohad Einav și Dr. Ziv Asa au explicat că cea mai gravă dintre rănile suferite de Suleiman în urma accidentului a fost o fractură la nivelul conexiunii interne dintre cap și gât, împreună cu ruperea tuturor ligamentelor de susținere.

„Din cauza rănilor grave, capul s-a desprins aproape complet de la baza gâtului”, a declarat Einav, conform g4media.ro

Copilul a fost dus la centrul medical din Valea Iordanului prin intermediul transportului aerian. Medicii au estimat că șansele sale de supraviețuire sunt de 50%.

În cadrul unei proceduri chirurgicale care a durat câteva ore, Einav și Asa au reparat zona cu ajutorul unor „plăci și fixări noi”, a spus Einav. „Capacitatea noastră de a salva copilul s-a datorat cunoștințelor noastre și celei mai inovatoare tehnologii din sala de operație”.

Actualitate

YHP Logo