Connect with us
Descarcă aplicația

IMPORTANT

MEDIU-Maramureșenii reclamă gunoaiele aruncate anapoda

Publicat cu

pe

Deși în cam toate localitățile din Maramureș avem mașini care ridică gunoaiele de la casele oamenilor, încă sunt mulți cei care preferă să le arunce în apă sau pe marginea drumurilor. Azi, 8 mai, Comisariatul Județean Maramureș al Gărzii Naționale de Mediu a anunțat că a realizat luna trecută 63 de inspecții, din care 14 inspecții planificate la obiective cuprinse în Lista obiectivelor controlate, 2 inspecții planificate tematice legate de verificarea sistemelor adecvate de epurare, la care se mai adaugă alte 47 de inspecții neplanificate, din care 26 de inspecții au fost realizate pentru verificarea sesizărilor înregistrate.
„Sesizările au vizat în special depozitări necontrolate de deșeuri, evacuări necontrolate de ape uzate menajere, zgomot generat de activități economice. Au fost stabilite măsuri pentru remedierea neconformităților constatate și au fost aplicate sancțiuni unde a fost cazul. Din totalul sesezărilor înregistrate un procent de 20% au fost redirecționate spre soluționare către alte instituții sau autorități. S-au aplicat 6 sancțiuni contravenționale din care 5 amenzi în valoare totală de 77.500 lei și 1 Avertisment. Amenzile au fost aplicate pentru desfășurarea activității fără deținerea autorizației de mediu, depozitări necontrolate de deșeuri, respectiv gestionarea necorespunzătoare a deșeurilor rezultate din activitatea desfășurată”, arată Garda de Mediu Maramureș.
Dragoș HOJDA

Adauga comentariu

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

YHP Logo