Connect with us
Descarcă aplicația

ADMINISTRATIE

MINISTRUL FINANȚELOR – S-a finalizat reorganizarea ANAF!

Publicat cu

pe

Reorganizarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) va îmbunătăți semnificativ lupta împotriva fraudei și va asigura colectarea eficientă a fondurilor necesare pentru investiții și funcționarea instituțiilor medicale, susține ministrul Finanţelor, Marcel Boloş.

„Am finalizat reorganizarea ANAF, ceea ce va intensifica lupta antifraudă. Am introdus funcţia specifică de inspector antifraudă, îmbunătățind structura de control operativ în combaterea evaziunii fiscale. De asemenea, am operaţionalizat structurile teritoriale judeţene pentru a combate activităţile economice ilicite. Astfel, acțiunile de control pot fi desfășurate continuu, la orice oră și pentru toate categoriile de contribuabili, indiferent de forma de organizare sau locul în care se desfășoară activitățile economice,” a declarat ministrul pe pagina sa de Facebook.

Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili și Direcția Generală Executări Silite au fost, de asemenea, reorganizate pentru a eficientiza activitatea de colectare și accelerarea procedurilor de valorificare a bunurilor confiscate.

„Reorganizarea este crucială pentru a ne asigura că fondurile sunt colectate eficient și direcționate către investiții, funcționarea instituțiilor medicale, pensii și alocații, și nu către economia neagră,” a subliniat Boloş.

Ministrul a anunţat şi operaţionalizarea unui nou sistem complet digital de către Autoritatea Vamală Română, care va face gestionarea tranzitului de mărfuri mai eficientă și sigură, reducând timpii de aşteptare la birourile vamale. România s-a clasat pe primul loc în UE la implementarea acestui sistem, având cea mai mică rată de erori.

Potrivit unei hotărâri adoptate de Guvern, personalul ANAF va fi suplimentat cu 220 de inspectori antifraudă pentru dezvoltarea şi operaţionalizarea Sistemului naţional RO e-Sigiliu, care va asigura trasabilitatea transporturilor rutiere de bunuri cu risc vamal şi fiscal şi va moderniza supravegherea vamală şi fiscală conform PNRR.

Hotărârea elimină, de asemenea, competenţele în domeniul vamal ale Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală şi prevede preluarea la nivel central a Direcţiei Generale de Administrare a Marilor Contribuabili, care îşi pierde personalitatea juridică.

Actualitate

YHP Logo