Connect with us

ADMINISTRATIE

MINISTRUL MEDIULUI – Le-am cerut celor de la Returo să modifice metodologia de calculare a tarifului de gestionare

Publicat cu

pe

Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a declarat miercuri, în staţiunea Mamaia, că sunt în derulare demersuri pentru sprijinirea comercianţilor cu privire la achiziţionarea echipamentelor de colectare a ambalajelor în Sistemul Garanţie-Returnare (SGR), informează AGERPRES.

Referitor la reclamaţiile multor comercianţi că trebuie să plătească ei sacii în care sunt colectate ambalajele, preţul acestora fiind mai mare decât al altor saci de pe piaţă, Fechet a spus că o nouă metodologie de calculare a tarifului de gestionare va fi pusă în ziua în curs în consultare publică.

„În legătură cu sacii, am cerut celor de la Returo să modifice metodologia de calculare a tarifului de gestionare, în sensul în care micii comercianţi sau marii comercianţi până la urmă să nu mai fie nevoiţi să-şi plătească sacii pe care îi înapoiază cu reciclabil. Au trimis deja la minister o nouă metodologie pe care urmează să o punem astăzi în consultare publică, metodologie ce nu va mai permite plata acestor saci. E o chestiune pe care am reclamat-o încă de la început şi care, pe mine personal, m-a deranjat foarte tare. Mulţi comercianţi mi-au zis nu doar că trebuie să îşi cumpere sacii, dar mai sunt şi foarte scumpi în raport cu alţi saci din comerţ, asta pe de o parte, sacii şi sigiliile”, a spus Fechet.

Cu privire la preţul echipamentului de colectare a ambalajelor, cel mai mic fiind de 15.000 de euro, ministrul a afirmat că trebuie găsită rapid o schemă de ajutor de stat.

„Pe de altă parte, ştiu că cel mai ieftin echipament de acest tip costă 15.000 de euro. O sumă care nu este deloc mică şi tocmai din acest motiv eu cred că pentru micii comercianţi va trebui să identificăm rapid o schemă de ajutor de stat care în limita pragului de minimis să poată să susţină o parte din costul acestor echipamente. În acelaşi timp am discutat şi cu Returo, cu această companie care astăzi administrează Sistemul de Garanţie-Returnare, în legătură cu posibilitatea ca ei înşişi să achiziţioneze şi să instaleze o parte din echipamente. Fără îndoială, pe termen lung soluţia este colectarea automată în cât mai multe puncte de colectare”, a declarat ministrul Mediului.

Print Friendly, PDF & Email
Adauga comentariu

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate