Connect with us
Descarcă aplicația

POLITICA

MOISEI – Reuniune a comisiilor juridice şi a Comitetului pentru politică juridică din Senatul României, Parlamentul Republicii Moldova şi Rada Supremă a Ucrainei

Publicat cu

pe

Reuniune de succes în Maramuresul Voievodal, la Moisei, a comisiilor juridice şi a Comitetului pentru politică juridică din Senatul României, Parlamentul Republicii Moldova şi Rada Supremă a Ucrainei, un eveniment care a adus laolaltă parlamentari, miniștri, factori de decizie din domeniul justiției din cele trei state, precum şi reprezentanți ai corpului diplomatic, pentru a discuta despre susținerea de către România a procesului de aderare la UE a celor două țări vecine şi prietene.
„Mă bucur că am reușit să aducem la masa discuțiilor responsabili cu procesul de aderare la Uniunea Europeană din cele trei state, pentru că dorim să împărtășim experiența noastră Republicii Moldova și Ucrainei, care încep acum negocierile de aderare la Uniunea Europeană.
Am subliniat, pe parcursul discuțiilor, că, la nivelul Comisiei Juridice a Senatului României oferim întreg sprijinul nostru pentru facilitarea parcursului către integrarea europeană, în spiritul valorilor democratice. Ne dorim să ne regăsim cât mai repede, împreună, în marea familie a democrațiilor europene, pentru că doar așa vom putea vorbi de stabilitate, pace şi prosperitate în regiune.
În calitate de președinte al Comisiei Juridice din Senatul României, inițiatoarea acestei ședințe comune, sunt decis să continuăm acest demers de a împărtăși experiența României în procesul de preaderare cu partenerii din Republica Moldova și Ucraina, un demers susținut şi de președintele Senatului, Nicolae Ciuca, şi de ministra Justiției, Alina Gorghiu.
Cu prilejul acestei ședințe comune, mă bucur că locurile dragi sufletului meu din Maramureșul Voievodal i-au încântat pe oaspeții noștri şi am convingerea că am câștigat, cu această ocazie, prieteni noi ai Maramureșului”, a transmis senatorul PNL de Maramureș, Cristian Niculescu Țâgârlaș.
La întâlnire au participat vicepreşedintele Senatului României, Virgil Guran şi preşedintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu.
Din delegaţia română au făcut parte vicepreşedintele CSM, procurorul Emilia Ion, şi alţi membri ai Consiliului, secretarul de stat în Ministerul Justiţiei Mihai Paşca şi Victor Alistar – reprezentant al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Print Friendly, PDF & Email

Actualitate